:-<

Nu mai suport sa il vad suparat. Ma infioara privirea lui plina de regret si simt ca totul se deterioreaza in jurul meu. E parte din mine, si nu-mi place sa-l vad asa. Imi doresc sa pot schimba ceva semnificativ, pentru ca totul sa fie ca inainte.

Nu ne putem impotrivi destinului ...

Inca o farama din viata s-a dus, devenim maturi, problemele incep sa ne nimiceasca, prietenii apropiati incep sa isi croiasca propriul drum in viata.
Simt ca am ramas singura intr-o lume nematurizata inca. Nimic nu va mai fi la fel ca atunci cand erai in Brasov. Totul va ramane o vaga amintire despre o copilarie trcuta, cazuta prada timpului.
Nu voi uita franturile din cartea vietii, in care sunt intiparite toate tampeniile pe care le faceam impreuna odata. Nu! Refuz sa uit zilele cand, mici fiind, mergeam sa luam paine si ne mai intorceam dupa cateva ore, fiindca eram ocupate sa urmarim lume, si sa hoinarim prin toate magazinele. Nu voi uita nici acea perioada in care ne certasem fiindca mama ta iti descoperise oracolul din vina mea. Nu voi uita nici acele clipe in care faceam totul impreuna, pana si tot felul de retete inventate de prajituri, care niciodata nu ne ieseau bine, dar eram mandre ca facusem ceva totusi. Nu voi uita nici reprezentatiile muzicale, teatrale, coregrafice...pe care aveam de gand sa le dam la sfarsit de saptamana, la care toata strada era invitata, si niciodata nu aveau loc deoarece ne impotmoleam in detalii inutile. Nu voi putea uita nimic.
Stateam si ma gandeam cat de repede au trecut acesti 15-16 ani de cand ne cunoastem, si acum 200 si ceva de km ne vor desparti pentru mult timp, chiar daca ne amagim ca vom vorbi la telefon, ca vei veni des, totusi nimic nu va mai fi la fel, nimic. Am crescut, nu mai suntem niste copile pentru care nu conta nici trecutul nici viitorul, ci doar prezentul.
Si totusi aceste amintiri ma fac sa rad din nou, si imi aduc acum un strop de culoare in viata, si sunt convinsa ca am avut o copilarie unica. Si tot ce am facut impreuna ne va lega vesnic. Chiar daca tu esti in Cluj, iar eu aici !

Vise inghetate!

Monoton! Da. Asta ar fi cuvantul potrivit ce ar putea descrie viata ei in acest moment. Doar pentru ca iubeste. Iubeste si atat. De multe ori se intreba: "oare am sa iubesc vreodata?". Dupa 8 luni si-a dat seama ca-l iubeste. Simtea ca era puternica, ca putea avea tot ce isi dorea. Doar privindu-l!
Desi acea zi de toamna, umeda si inchisa nu promitea nimic, o minune a facut ca in fata ei sa apara o persoana. O fiinta parca smulsa din mainile Raiului, cu un zambet sarmant pe chipul usor creol, ii trecu prin fata, atragandu-i privirea. Din acel moment, ceva straniu se intamplase cu fata fricoasa si naiva de pana atunci. Isi dorea sa il revada. Alerga disperata pe coridoarele intunecate, care inca miroseau a niste beciuri parasite, gata sa o inghita in abisul fericirii. Spera sa-l gaseasca. Alerga in gol, fara a-si da seama de locul exact unde voia sa ajunga. Gandul ii schita o singura imagine, imaginea lui.
S-a asezat bucuroasa in fata calculatorului, a tastat ID-ul lui, si miracolul avea sa inceapa. Totul mergea perfect. Discutii tot mai complexe se dezbateau in micul monitor. Chipul lui cald, usor brunet, ii zbura prin pelicula din fata ochilor.
Sufletul ii dicta ca mai castigase un prieten cu care putea sta, putea rade, putea vorbi tot ce le trecea prin minte, putea avea un sprijin moral ( macar ).
Dar au aparut "prietenii". Si-a dat seama in sfarsit ce inseamna sa ai prieteni adevarati si ce inseamna sa ai pe langa tine doar niste pantere inseatate de a iesi in evidenta si de a profita de pe urma bunatatii ei. Atunci a aflat ca nu e prea rau sa nu fie om, sa fie prea om era crima.
Ei au intors acel baiat cu chip de inger impotriva sa, el incepuse sa-i vorbeasca urat, sau chiar sa nu ii mai vorbeasca deloc.
Si uite-asa a picurat un pic de negu in esenta sa pentru ca ceilalti nu dadeau doi bani pe decenta sa. Si-aunci si-a spus ca nu mai e nimic sfant in lume, se pierdea printre ace, fumuri si glume.
Acesti prieteni i-au spart infinitul. I-au furat tot ce avea mai scump pe lume: fericirea, pe el. Cu timpul incepuse sa se schimbe. Cineva parca ii sorbise tot ce avea mai bun in el. Ii sadise resentimente in inima. Un ocean de sentimente o napustise : agonie, ura, vise spulberate. Simtea ca pamantul ii zbura de sub picioare si ca se prabusea intr-o prapastie fara fund, fara nicio cale de intoarcere. Vazuse in minte o linie de intuneric avansand spre ea, fantoma unui cosmar pe jumatate uitat. Nu le mai putea vedea sclipirea din ochi, era prea rapusa de rautatea ce tocmai o atacase.
Dar un gol enorm i-a ramas in suflet. Simtea insa sa era plina de iubire pe care nu o mai putea impartasi nimanui. Era predestinata acelui baiat. Lui si numai lui.

Memorii !

Integritate? Nu. Uniune? Nu, nu cred. Colegialitate? Ar fi trebuit, dar nu mai e demult. Atunci? De ce ma aflu eu la ora asta, in locul asta? Ca sa imi fac rau? Ca sa imi vad prietenii ducandu-se pe valurile maretiei si popularitatii? Dar oare la ce ajuta sa fi popular? POPULAR, hmm…ce bine suna, dar la ce foloseste? Doar sa stii ca esti cunoscut de o gramada de oameni, pe care, in mare parte nici nu ii cunosti, nici nu-i bagi in seama. Dar tu esti popular !
Sa ajung intr-un spatiu in care toata lumea se poarta ciudat in jurul tau. Si tu te porti ciudat. Si totusi, te intrebi De ce? Da. Pentru ca am uitat ca mai exista si alte persoane in jurul nostru. Nu numai cele cu care ai stat trei luni de zile, ti-ai plans suferintele pe umerii lor. Mai sunt si altii. Care chiar asteptau de la tine un pic mai mult decat un simplu Servus, si si ala zis cu regret. Si la un momentdat ne intrebam : Oare de ce m-a uitat? Nu stim. Nu vedem nimic. O ceata ni se aseaza peste ochi. Si doar lumea din jur ne cataloga ca fiind 'sensibili' …
Dar oare, totusi eu de ce am venit azi aici? Ca sa imi revad colegii? Ca sa imi cunosc colegii noi? Nu. Nu de asta am venit. Am venit sa te vad. Imi era pur si simplu dor de tine. Nu stii asta. Nu ai stiut-o niciodata. Si poate nici nu o vei stii. La cat suntem de sensibili… Ma simteam un simplu martor, nu un participant la toata nebunia asta, de parca locul meu nu era acela, desi totusi…era,
Nu stiam cum sa plang. Nu nu puteam decat sa privesc cu ochi goi. Gata. M-am saturat sa imi pierd noptile gandindu-ma cum sa imi fie bine, si sa iti fie si tie bine, ca apoi sa alunec pe margine abisului� de care ma agatasem in mintea mea. Ma intreb: oare chiar merita atata efort? Atata trunda prosteasca, pentru un nimic?
Dar ne exteriorizam, plangem, tipam, cantam, doar pentru a uita de acel nimic.Poate si tu obisnuiesti in sinea ta sa te exteriorizezi cumva.

Simply people !

Ai o mie de prieteni. Dar ce folos. Prieten nu este acela cu care iti fumezi in fiecare dimineata tigara la coltul scolii, nici acela cu care iesi la un suc, sau la un film idiot, care, din pura intamplare, are in rolurile principale doi prieteni. Nu. Nu avem prieteni. Prietenul este acela pe care poti sa il suni la 3 noaptea, sa vina pana in celalalt capat al lumii sa te ajute, fara sa se simta obligat sa o faca, si fara sa trebuiasca sa ii datorezi ceva. Un prieten te iubeste neconditionat.
Dar nu exista asa ceva. Suntem inconjurati numai de scorpii care isi apara propriile interese, pe care, noi le numim PRIETENI. Am uitat de mult timp ce semnificatie are acest cuvant, si motivele sunt destule !

De ce ne mintim ?!

Ne mintim pentru ca ne simtim mai bine cand totul e asa cum ne dorim, sau poate nici nu stim ce ne dorim, sau daca ne dorim chiar asa de mult incat sa merite sa ne mintim. Ne minim pentru ca nu vrem sa dispara senzatia aia de fluturi in stomac, doar pentru ca el a facut ceva ne la locul lui. Ne mintim pentru ca numai asa putem ajunge mai aproape unul de celalat.
Ne mintim pentru nimic, pentru ca nu ajungem nicaieri. E o stare de moment si doar atat. Mai mult ne amagim si simtim ca totul e bine cand defapt NU e. In fond, tu nu ai nicio legatura cu el. El e doar unu dintr-o clasa de la I. E doar unul care ti-a furat mintea si refuza sa ti-o dea inapoi. Dar el n-are vina. Ce vina are el ca tu esti o idioata si il placi? Nu are nicio vina. Tu esti idioata. Tu! Tu, fiindca te minti singura. Tu !