Ce senzaţie ai avut când ai intrat stingher în camera aia mare şi totul era atât de monoton si de straniu? Aşa-i că oglinda aia ciudată te-a facut să vezi altfel lumea? Cu fiecare pas pe care îl făceai erai mai dependent de ea. Nu puteai să îţi întorci privirea. Erai aţintit către ea. Formele-i infailibile stârneau în tine o dorinţă de a continuă, de a mari pasul spre a o atinge. Erai hipnotizat de frumuseţea sa îmbietoare, gândindu-te cât de important este acel pas. Dar habar nu aveai cu ce te poate ajuta o oglindă, asezată fără înţeles într-un colţ de cameră neumblat. Mersul tău conciliant te dădea de gol că ai căzut şi de data asta în plasa pusă de alţii. Şi totuşi te-ai hazardat în a continua acest drum infinit până în faţa oglinzii.
Odată ajuns acolo, totul a explodat în tine. Părţi mici din tine au zburat precum zboară bucăţelele de hârtie arsă. Momentul în care ai atins-o a fost decisiv. A avut loc o transformare bruscă în jurul tău, urmată de câteva suspine de regret. Şi totuşi nu înţelegi ce s-a întamplat. Ai acţionat mult prea maşinal, bazându-te pe instincte, având mult prea multă încredere în ele.
Când te-ai privit prima oară în oglindă, ţi s-a tăiat respiraţia, nu mai recunoşteai persoana, nu mai cunoşteai hainele, nici măcar gesturile disperate. Parcă cineva îţi sfâşiase inima din piept şi nu mai puteai simţi nimic, nici măcar regretul acela că ai luptat peste puterile tale pentru a ajunge în faţa unei oglinzi care te-a transpus într-un alt rol.
Simţeai însă că nu ţi-e bine acolo, privindu-te în oglindă ipohondru, pierdut, negăsindu-ţi locul.
Oglinda nu a făcut nimic altceva decât să îţi redea cât mai veridic posibil adevăratul Tu, omul care ai devenit datorită lor. Sordid :| .
