miercuri, 6 iulie 2011

Happiness.



Va știi oare cineva vreodată cât de des râde un copil, sau care sunt factorii ce îl determină să facă acest lucru? Există studii probabil, însă nimeni nu le-a analizat, nimănui nu îi pasă. Însă putem realiza cu ușurință rânjetele și zîmbetele continue ale copiilor mici, care nu se bucură nici la bancurile siropoase ale părinților, nici că li s-a întâmplat ceva frumos în viață. Râd fără motiv, doar fiindcă sunt fericiți. Pe măsură ce creștem, evoluăm, percepem altfel râsul, ne manifestăm altfel eventualele fericiri. Timpul parcă ne așează cărămizi insuportabile peste acest mers al vieții, ne împiedică să ne urmăm calea, ne pune diferite obstacole. Ne face să uităm chiar și de acele lucruri mărunte care ne fac cu adevărat fericiți.

De ce există oare această luptă acerbă între viață și ceea ce vrei cu adevărat?! Viața ne împiedică să fim fericiți, sau să percepem măcar stropul de fericire din lucrurile care ne-ar ajuta să zâmbim. Fericirea e o chestie relativă : ne naștem fericiți, și pe parcurs începem să pierdem din această fericire, ajungând să secăm.

Pentru toate există studii, însă, nimeni niciodată nu va putea găsi elixirul fericirii vesnice, ci doar niște leacuri provizorii care estompează tristețea din jur.


"A smile is a curve that makes everything straight!"