3 zile, studiu despre tine - Mihaela Rădulescu

Foarte putinii oameni care s-au simtit ca la ei acasa in tine, au fost si singurii care te-au ajutat sa spargi ziduri, ca sa obtii ferestre mari, luminoase, indreptate spre viata, in cadrul carora sa fii, la randu-ti aclamat de multime.

Obisnuiai sa faci totul la adapostul luminii artificiale, de teama ca-n lumina zilei iti vei parea imperfect. Obisnuiai sa minti ca iubesti, ca esti bun, ca esti minunat. Fiind atat de expresiv, erai crezut. Faceai oamenii sa se-mpiedice pe scari intre etajele tale, nu neaparat ca sa razi tembel, dar ca sa fii implorat pentru ajutor. Adori sa-i faci sa-ti ceara ajutorul, pentru ca stii cel mai bine ce mistuitoare e dependenta…

(Tot n-am inteles de unde atata nevoie sa-ti intre-nauntru si tot felul de fiinte mici care sa exclame uau-uri de nepretuit pentru tine…)

cand du-te-vino-ul asta din antre-ul tau se termina, iti urci etajul spre suflet si cauti dragostea prin incaperi uitate. Iubitele altora iti par mai la indemana, pentru ca nu e ca si cum ai intra pe usa, ai da “buna ziua” si ai cere exemplarul din vitrina, probandu-l si platindu-l. Ar fi asa de pamantean, asa de so fucking boring pentru tine…

Tu poti iubi curat o femeie chiar si dupa ce-ai obtinut-o cu maxima ticalosie, desi, iarasi, pana si tu iti dai seama, ca e un efect blow-up…

Relatiile in care intri prin efractie, pacalindu-ti prietenii, trimitand, sub ochii lor, biletele scrise cu dermatograful iubitei lor, dureaza cam cat erectia, care, de obicei, e mai lunga si mai placuta pentru tine in timpul planului decat in toiul desfasurarii actiunii…

Esti specialist in a aduce in tine femei pe care sa le tii preorgasm cu anii, numinadu-le prietene. Faptul ca stii ca-s moarte dupa tine iti da perversitatea nonsalanta a celui care face sex cu o femeie si o priveste in ochi pe cea care o pandeste de dupa perdea…

Cu ele stai doar in salon si vorbesti nimicuri. Sunt femeile-bomboana- tu le sugi ca un copil rasfatat, ele se topesc, devinpasse´ , dar tie iti lasa un gust placut…

Pe altele le-ai duce in dormitor (de multe ori alegi femei pe-ntuneric, fara sa vezi tot…), dar pe scara iti dai seama ca parca nu sunt… ele si atunci le-ndoi peste balustrada si le consumi acolo, fara scrupule, fara jena, doar cu o sperma careia ii curg balele de pofta…

Scara pe care se urca la etajul tau intim, e admirata de multi- e facuta din picioare frumoase de femei, desfacute brancovenesc, lustruita cu rasini curse din femei le care le-ai insemnat pe suflet cu fierul rosu. Frumusetea scarii consta in expresivitatea femeilor si-n strigatele lor de placere care acopera scartaitul lemnului. In camerele frumoase ale sufletului tau ajung foarte-foarte putine si nu toate in chip de iubite. Unele raman indelungat…(…)

De sus nu se aud strigaturi si nici nu zaresti port-jartiere, ca pe scara…pana si tu te descalti cand se termina scara…

Iti doresti femei multe, doar ca sa fii sigur ca scara e suficient de solida pentru cea pe care o vei aduce in brate, ca sa nu atinga nici macar cu talpile sordidul fiintei tale.

Camera in care sufletul tau se va cununa candva e incuiata, cheia e doar la tine, desi parca-ti aduce aminte vag ca ai mai avut o cheie, pierduta pe undeva, in harmalaia ursitoarelor care nu te-au gasit decat foarte tarziu…Deci e posibil ca vreo femeie sa o gaseasca si sa vina singura in camera aceeas?! Nu, asta nu se poate, pentru ca tu nu astepti pe nimeni, tu esti cel care cauti, nu cel care se lasa incuiat…Indoiala trebuie neaparat inramata si pusa pe peretii casei tale, ca sa nu te trezesti intr-o zi ca te-ai indragostit fara ca tu sa prevezi asta?! Jenant?! (Bine, tu iti repeti asta in fiecare dimineata, dupa care-ti zambesti multumit din toate oglinzile…)

Trebuie sa mai dai cate-un var alb peste peretii unor incaperi mazgaliti din razvratire, mai mult decat din convingere. Ar mai trebui regandita scara, pentru ca sansa ca numarul femeilor din mersul tau in sus sa scada e minima! Iti mai trebuie cateva obiecte esentiale, extrem de folositoare pentru traiul zilnic, cai ai pierdut din vedere banalul, fiind prea ocupat cu spectacolul instinctelor tale. Si… o menajera.

Lasa-ma sa aplic pentru functia asta. Menajera din “locuinta” ta ar trebui sa fie, culmea, cea mai importanta fiinta pentru tine… Singura care sa aiba voie sa umble printre gandurile tale, doar ca sa le puna in ordine, singura care sa stie sa-ti spele si sa-ti aeriseasca mintea si care sa-ti spuna mereu ce nu mai ai in tine, ce trebuie neaparat trecut pe lista de noi achizitii…Fata-n casa… De cand te stiu, invat totul despre curatenie. Cheama-ma si o sa iti arat ce stiu sa fac. Nu cotrobai prin sertare si nici nu sterpelesc lucruri de valoare, cel mult o sa cer permisiunea sa le admir. Si as mai vrea sa nu-mi pui aceeasi uniforma pe care au mai purtat-o alte femei care ti-au curatat podeaua vietii. Am deja cateva idei pentru a curata scara, trebuie doar sa ai incredere ca nu voi pune capcane pe trepte…

Locuiesc vis-a-vis. Te vad in fiecare dimineata gol, cu ferestrele larg deschise. Nu ma arat, caci asta te-ar face sa zambesti. te studiez. Numar femeile pe care le porti seara si le incercuiesc pe cele care si-au castigat dreptul sa deschida ferestra dimineata. Iti stiu chipul speriat cand esti singur si te-am vazut de-atatea ori plangand dupa ce-ai umilit o femeie care tocmai a plecat. Ti-am vazut toate mastile, caci intr-o zi ai lasat ferestrele deschise si la pod. Trebuie sa urci in fiecare zi treptele acelea, singur, ca sa-ti alegi cine vrei sa fii. Cred ca doar in 3 zile din ultimul an ai trait fara nicio masca. Si atunci iti venea mereu in vizita aceeasi femeie. Doar atunci inchideai ferestrele. Toate. Si trageai perdelele. Toate. Si plecau. Toate celelalte. Intra cu spatele drept la tine, dar iesea fugarita de cat de tare te-ar fi iubit daca nu te-ar fi stiut atat de bine…atata de rau, de fapt.

Nu iubi. Asteapta sa vin sa-ti fac curatenie.

Pact cu viața

Plouă. Din nou plouă. Se strecoară picături fine și fierbinți de ploaie printre pleoapele firave ale cerului sihastru. O perdea groasă îmi astupă privirea nelăsându-mă să văd viața cu adevărat. Să particip la spectacolul oferit. În spatele acestei cortine stă pitit misterul. Cine oare va putea să se încumete să reveleze tainele ce se ascund dincolo de acea perdea obscură aparent lipsită de vlagă, de sens?! Imprecis. Abstract. Nimeni. Nu avem, parcă, curajul să ne aruncăm în brațele acestui joc ludic, fără reguli fundamentale, doar ghidat de instinct. Ne e frică de succes, sau de insuccesul de după.

Inseparabile, două picături de apă, scăpate de sub tutela mulțimii stau pe fereastra mea. Și plâng. Toată natura face acest lucru, ca într-un sincron național. Haos irațional, ambuscadă, nu-și găsesc sensul si rostul. Nu le înțeleg nici eu dezacordurile din fiecare încercare de a produce o melodie, atunci când se strivesc în neștire de asfaltul fierbinte, topindu-se parcă sub acțiunea acestuia.

De ce oare de fiecare dată când plouă, atmosfera capătă greutate și simțim că se desprinde o parte din noi, și se spală sufletul, dizolvându-și existența într-o mare uriașă?

Ne-am curățat. Ne-am curățat de suflet. De acum nu vom mai simți nimic, cu atât mai puțin fericirea.....sau durerea.

Beauty.

Mai exista si momente din astea.

“S-a facut liniste acum, auzi linistea? De ce stai acolo singura cu gandurile tale pierdute in departare? Nu trebuie sa-mi raspunzi, nu trebuie sa te justifici, nu trebuie sa-mi spui nimic despre tine, nici acum, nici niciodata. Trecutul tau iti apartine, nu vreau sa deschid rani inchise.”

Insa vreau sa fac totul sa fie asa cum trebuie. Coltul asta nu te merita, esti prea puternica sa stai degeaba, tinand companie unui loc pustiu. Meriti alti prieteni. Meriti ceva bun, ceva frumos, de care iti vei aminti mai tarziu. Atunci cand vei putea spune ca esti mandra de trecutul tau. Nu este prea tarziu sa schimbi asta. Iti trebuie doar vointa pe care ai cam ratacit-o intr-un buzunar in timp ce stateai acolo, si iti cautai sperantele. O vei gasi, nu este ascunsa prea bine. Vino si te voi invata sa speri, sa visezi, si sa vezi lumea altfel. Hai, da-mi mana, si vom pleca. Vom pleca undeva unde sa ne regasim complet. Intr-un loc pe care cu siguranta ti-l vei aminti. Si o sa astept sa imi spui de unde ti-l amintesti. Nu este prea departe, ai mai trecut pe drumul asta din care iese praf la fiecare pas timid, nu? Ai mai trecut pe sub cerul asta albastru care sta sa te inghita, ai mai mers contra vantului de-atatea ori. Si nu te-a determinat nimic sa te intorci. Nici de data asta nu va trebui. Arunca doar o privire in vant, si vei descoperi locul de unde ai plecat, apoi intoarce capul, inchide ochii, respira, deschide-i si vei vedea tot ce ti-ai dorit. Un cer la fel de albastru, dar mai cald, un vant care iti mangaie fata, si o noua cale pe care vei merge de acum inainte. Esti fericita? De acum avem un viitor in fata, amandoi, impotriva lumii. Iti mai amintesti de cate ori ti-ai zis ca o sa faci fata, ca o sa treci peste tot ce incearca sa te doboare, si ca vei fi bine intr-o zi? A sosit ziua asta. Fata prostuta. De acum nu mai trebuie sa iti faci iluzii, vise, si sa te gandesti la ce ai vrea sa ai si nu ai. De acum totul e al tau, lumea e a ta. Poti sa zambesti pasarilor. Iti vor zambi inapoi. Poti sa fredonezi melodia preferata in parc. Se vor aduna persoane in jurul tau, si vor canta cu tine. De acum pune-ti in gand orice vrei sa faci si fi sigura ca vei reusi. O singura problema isi mai croieste drum prin fericirea asta. Trebuie sa ai grija cui iti oferi sufletul. Ai grija cui oferi ocazia sa te cunoasca. Ai grija pe cine lasi sa se apropie de tine. Cheia e in mainile tale! Cui deschizi usa aia?

“Esti tot ce vrei sa fii. Inca te mai indoiesti de asta?Fata prostuta, femeie puternica ce esti!”

Mă depăşeşte

Simt doar eu sau simţi şi tu? Acea chimie dintre ei a început să dispară. Înainte era de ajuns să îi audă pentru o secundă vocea şi jocul începea. Sângele ardea în vene, în timp ce auzea fiecare octavă din sunetul vocii lui, discuţii incitante se dezbăteau prin telefonul care îi ştia toate secretele. Îl strângea tare în mână, de parcă se simţea mai bine, imaginându-şi că îl are pe el lângă ea. Nu era loc de pauze, fiindcă nimeni nu putea să se oprească din vorbit, erau extrem de incitaţi de poveştile fiecăruia dintre ei. Deşi nu se văzuseră niciodata, se cunoşteau mai bine decât îşi imaginau, şi începuseră să capete încredere unul în altul. De aceea subiectele începuseră să fie tot mai personale. Nu conta, se simţeau bine. Erau pe aceiaşi lungime de undă, gândeau la fel. Ea se topea auzindu-l, el încerca să susţină dialogul. Ca într-un joc de cuvinte care ţine la nesfârşit pentru simplul motiv că nu te poţi hotărî cui să acorzi premiul, fiindcă ambii sunt foarte buni. Aceste cuvinte refuzau să se oprească din cursa aceea nebună dintre doua difuzoare de telefon aflate la o distanţă sfâşietoare unul de altul.

Dar se pare că nu a putut continua jocul la nesfârşit. A fost întrerupt de o pauză în vorbire. Ambii simţiseră nevoia de un moment în care să îşi dea seama cine sunt şi cine au fost cu adevarat. Să facă o balanţă între trecut si prezent. O pauză benefică din punctul lui de vedere. Ea se abţine să îşi dea cu părerea. Îi este frică să îşi recunoască că nu îi plac schimbările, dar încearcă timidă să treacă peste.

După această pauză, jocul reîncepe. Mai timid şi el, mai nesigur, dar începe. Îşi au multe de spus, dar se pare că acea chimie chiar a dispărut. Apar pauzele lungi in vorbire. Chiar dacă ei sângele încă îi mai umblă nebuneşte prin corp, nu poate menţine jocul. Plânge, simte că nu mai poate face nimic, aleargă în gol pentru a găsi răspunsuri la întrebarile care o distrug, dar nu reuşeşte. E slăbită. El o încurajează că totul e în regulă cu ei. Dar ea nu mai spune nimic. Îl iubeşte prea mult pentru a mai spune ceva. Conversaţia se încheie în tăcere. El îi repetă în continuu că va fi bine, ea exclamă cât de dor îi este. Apasă butonul de sfărşitul apelului, şi intră într-o mare de gânduri.

Mi-e door!

Mi-e dor de banca de la gradi cu Andreea si Miruna certandu-se pe loc. Mi-e dor de Tomiţă. Mi-e dor de dansurile improvizate pe melodiile de la Andre. Mi-e dor de camera din pod a Andreei si a Anei. Mi-e dor de zilele cand ne jucam cu tirurile de jucarie in nisip, si bunicul tau te certa din orice, si tu imi povesteai despre toate masinile care te impresionau. Mi-e dor de clasa a 4a cand Emma a luat Insuficient ca nu a stiut unde e Moldova. Mi-e dor de dansul "Babe", ah si "Oficial imi merge bine". Mi-e dor de cor, si de Viva la Muzica din Piata Sfatului si Centrul Civic. Mi-e dor de Hora cu brazi =)) . Mi-e dor de verisoara Andreei Balan ;)). Mi-e dor de lectiile de mate si engleza pe care le faceam cu Mihaela. Mi-e dor de sesiunea foto tot cu ea. Mi-e dor de verile petrecute la Bran. Mi-e dor de Monopoly cu Vali:)). Mi-e dor de microbuzul lui Ionutz. Mi-e dor de Alin care manca non-stop :)). Mi-e dor de beci. Mi-e dor de scenete, de Moni Columbeanu, de Andreea Marin:)):)). Mi-e dor de Popovici cu barfele lui despre profesori si secretare. Mi-e dor de Sebesan cu glumele lui seci, dar si de melodiile lui geniale. Mi-e dor de parcul de langa scoala. Mi-e dor de super balul majoratului =)) noaptea cu talpile goale pe asfalt, cu oameni dubiosi in spatele nostru:)). Mi-e dor de zilele cand eram toate trei. Mi-e dor de visine. Mi-e dor de pizza. Mi-e dor de clatite. Mi-e dor de Pasti2010, si de lumea noastra vazuta sub forma de pietricele. Mi-e dor de JSU. Mi-e dor de ametita de Oana care si-a petrecut o seara la Urgente si ne-a adus in stare de soc pe toti. Mi-e dor de Andreea, matza mea si de rasul ei. Mi-e dor de pateul Alexandrei=)). Mi-e dor de caterinca pe care o faceam in fiecare secunda cu ele. Mi-e dor de camera 39. Mi-e dor de "bai ce sa fac, ca asta vrea sa ma violeze=)))))". Mi-e dor de Booha. Mi-e dor de Paty care nu stie sa inoate. Mi-e dor de Sibiu. Mi-e dor de petrecerea de Halloween pe care am dat-o la cabana. Mi-e dor de Redaaal:X. Mi-e dor de Răzvan, la infinit.

Mi-e dor de toti cei pe care nu i-am mai vazut de foarte mult timp. Si care imi lipsesc fiecare secunda din fiecare zi.

Regrets.

Cu cât trece timpul cu atât începe să îmi fie mai dor şi mai dor de tot ce era frumos odată. Fiecare lucru, fiecare poză...îmi aduc aminte de vremurile de altă dată, de toate lucrurile frumoase pe care le făceam împreună. Doar noi, şi cerul!

Dar ne-am maturizat. Eu m-am maturizat. Am început să îmi fac prieteni noi....să îi pierd, ca mai apoi unii să îmi redevină prieteni :D. E grea toată oscilaţia asta între fericire absolută şi confuzie, tristeţe. Am devenit mult prea sensibilă. Totul mă supară. (Mă întristez când văd că nu sună, sau când e trist, sau când se uită nu ştiu cum,....) . Câteodată stau şi mă gândesc cum s-a ajuns aici, cum mai fac faţă, cum să ies, cum să fie totul bine pentru fiecare din noi. Uneori dau greşi. Ajung la concluzii total greşite, iar apoi regret. Dar merg mai departe cu un bagaj tot mai greu. Fiecare regret îşi găseşte locul în bagaj. Totul până într-o zi când nu o să mai fiu în stare să îl duc. Şi îl voi abandona în urmă, nu îmi va mai păsa de nimic. O voi lua de la capăt, fără niciun regret.

. . .

Do you remember? I was here when the others were not. But it doesn't matter now.

I'm not anymore who I used to be

Ne pierdem în cuvinte complicate aruncate cu greaţă din interiorul nostru, încercăm să dăm drumul unor zâmbete ironice de care nici măcar nu suntem siguri că ne aparţin, ne afundăm în problemele altora, încercând să părem că ne pasă. Dăm sfaturi care mai degrabă ar putea fi numite critici, doar de dragul de a purta încă o discuţie apăsătoare în contradictoriu. Dar de fapt porţi doar tu un discurs perfid care îmi zdruncină minţile, deja ruinate de alcoolul îmbibat într-o bucată de vată şi ars, ca într-un experiment de laborator. Se degajă nimic, doar un iz de felomie triumfă în atmosfera încinsă a micului laborator din mintea mea.

Mi-e deja mult prea cald. Alerg în gol, încercând în acelaşi timp să ma eliberez de tot ce am pe mine, de haine, de piele, de gânduri, de sentimente, de mine. Pista pe care am început să alerg nu se mai sfârşeşte. În capătul ei se presupune că ar fi trebuit să nu mai simt nimic. Căldura se încăpăţânează să evolueze. Devine tot mai insuportabilă. Mă panichez. Ce mai dau jos? Ce mai las în urmă? ( Nu realizez însa că nu mai am nimic, nimic de pierdut ). Pista îşi găseşte în sfârşit capătul, şi odată ajunsă acolo nu mai simt într-adevăr nimic, nu mai am ce să simt, am fost forţată să mă degajez de tot.

Toată această cursă infernală a fost dată pentru a mia oara de mintea mea. Câştigător a ieşit el. Ca întotdeauna. Nu mai pot să lupt din nou, fiindcă nu mai am interfaţă, nu mai am nimic ce m-ar putea proteja. Mă retrag!

lack of inspiration...

part of my time.2.

...special summer moments

part of my time.1.

I'm the one who matter?

La naiba, ninge din nou. De fiecare dată când a nins s-a întâmplat ceva ciudat. De data asta ninsoarea a venit mai hotărâtă ca niciodată, parcă cu gânduri de răzbunare, se aşterne încet, molcom ca şi când ar vrea să pună stăpânire pe sufletul meu plin de cicatrici, şi să îl omoare odată pentru totdeauna. Probabil pentru a scurta chinul pe timp îndelungat. Dar totuşi este necruţătoare şi nemiloasă aspirând la o moarte lentă, şi foarte dureroasă.

Da, sunt la pământ, am decăzut. Si nimic nu mai contează acum, poate doar MP3-ul căruia i-a cedat şi lui bateria, telefonul, care de mult timp a uitat să mai sune, poate şi el s-a săturat, nu îşi mai simte sensul, creionul... si o foaie tocită de atâtea ştersături din agenda mea. Până nici ele nu mai sunt ineresate să funcţioneze pentru mine, îşi fac datoria pentru a nu fi concediate, la fel ca un muncitor care se duce plictisit în fiecare zi la servici, şi se întreabă: "de ce trebuie să merg şi mâine ? "

M-am săturat, mă depăşeşte din nou situatia asta. M-am plictisit să scriu mesaje, ca apoi să le arunc în Drafts, neavând curaj parcă să le mai trimit. M-am saturat sa nu se intample totul asa cum mi-am propus, sau macar cum era stabilit.

Probabil va mai trece ceva timp.

TodayImissu!

don't you miss me the way I miss you

De ce ne este frică de lucrurile pe care le iubim?

Ne este frică fiindcă suntem oameni, ne-am născut cu asta şi suntem blestemaţi să o ducem mai departe, copiilor, prietenilor, tuturor celor cu care avem tangenţă. Ne este frică de toate lucrurile care ne înconjoară. Ne e frică de situaţii, ne e frică de iubire, ne e frică de persoane dragi, ne e frică de clovni, ne e frică de eşec, ne e frică de...de nimic.

De ce îi este frică unui copil sa prindă un fluture în mâini? Chiar dacă este fascinat de culorile lui, uluitoare, şi este atât de plăpând? Îi este frică deoarece nu vrea să îi ia viaţa, atingându-l.

Ne este frică să intrăm într-o luptă, nu neapărat că nu am fi îndeajuns de curajoşi, sau de puternici, ci ne temem că vom pierde adversarul, şi nu vom mai avea cu cine lupta.

Ne este frică să ne implicăm în ceva, chiar dacă este visul nostru de-o viaţă. Doar pentru că nu am învăţat încă sa pierdem, ne înspăimântă eşecul. Chiar dacă suntem conştienţi că este şansa noastră, una la un milion să facem acel ceva, chiar dacă toată lumea are încredere că totul va fi bine, şi vom face faţă. Dar ne este teamă, poate şi pentru că vom pierde încrederea celor din jur. Şi renunţăm.

La fel îi este teamă şi unui copil de Moş Crăciun. Este convins că Moş Crăciun este un batrânel bun şi prietenos, care o să îi aducă probabil tot ce şi-a dorit. Dar plânge când este chemat să îi spună o poezie. Se teme probabil din cauză că deşi îl vede în faţa lui, ştie că va trebui de îndată să plece, şi iar este nevoit să aştepte un an de zile pentru a-l revedea.

Exact aşa stă treaba şi cu iubirea. Ne temem să iubim, ne temem să recunoaştem că iubim, tocmai pentru că ne este teamă ca nu din nou să fie persoana nepotrivită, sau pentru că şi ea ca toate celelalte persoane dragi, va trebui să plece.

Întotdeauna ne va fi teamă de lucrurile care ne fac fericiţi.

Indeed!

(mulţumesc de poză, R.)

Gol, tăcere, neputinţă, sentimente....şi niciun antidot. Nimic care să şteargă agonia ce-mi străpunge sufletul, fără pic de ezitare. Totul dispare, făcându-mă să mă simt un gol fără ambalaj, fără nicio folie protectoare. De fapt ar fi ciudat: un nimic protejat de ceva. N-ai ce proteja, n-ai cu ce proteja. În astfel de situaţii dispar până şi eventualele materiale protectoare. Sec.

Ce degradare. Sufletul îşi pierde în fiecare secundă câte o fărâmă din el, atent desprinsă, dupa un algoritm bine gândit. Fiecare bucăţică atrage după ea caracteristicile câştigate cu greu în timp. Încrederea, orgoliul, ataşamentul, gelozia, tăria de caracter... Pleacă toate speriate de zbuciumul interior, de prea multe cutremure declanşate intenţionat.

Încă îmi mai umbli himeric prin vene, făcându-mă să caut în zadar bucăţelele pierdute din suflet, şi răspunsurile tuturor întrebărilor retorice care îmi distrug conştiinţa tot mai aprig. Aceste răspunsuri îmi răsună demonic, ca nişte ecouri, în mintea deja infectată de noile vicii. Dar parcă vin codate înspre mine, nu sunt capabilă să îl decodez pe niciunul. Mă simt din nou inutilă, impasibilă, ipohondră... . Tresar ca dintr-un coşmar gândindu-mă din nou la .... la nimic.

Şi totuşi, ce se petrece în momentul de faţă cu noi ?

Cross over.

Like a good friend said : " Why when we fall in love with someone, this person is either your best friend, and nothing more, or is not the right person for you?"

Oamenii vin, pleacă, se întorc sau nu se mai întorc niciodata. Intră în viaţa ta, îşi lasă amprenta, care de multe ori e un gol imens, şi se fac nevăzuţi. De aceea mereu îţi este frică să te ataşezi de oameni fiindcă te îngrozeşte gândul că şi aceştia vor pleca, la fel ca de fiecare dată.

Nu îmi place să mă repet, însă o voi face-o. Poate e din cauza orgoliului. Tatonează întâi terenul, din umbră, iar abia apoi acţionează. Se consideră infailibili, însă când sunt puşi să dea explicaţii, au un discurs sacadat, care le descoperă de cele mai multe ori intenţiile. Declamă cavernuos că nu le pasă, şi încearcă să tachineze persoana cu care poartă dialogul.

Oare această trudă prostească pentru orgoliu este un test pentru celălalt suflet, să îi verifice loialitatea? Însă răspunsul nu apare de nicăieri, se pierde în atmosferă, de parcă nici nu ar avea dreptul să existe,. De parcă nu a-i avea dreptul să îl afli.

Dar nu bagi nimic de seamă. Ştergi totul înainte să fi auzit sau observat ceva. Eşti sigur pe instinctele tale, şi ai încredere că nici de data asta nu vei greşi. La final, tot ca tine va fi!.

Scris de ariana16.

"Orgoliul, un defect plin de calitati!

Orgoliile. Cat de important este orgoliul unui om pentru a crea adevarate uragane in relatiile interumane? Fiecare om are orgoliu, si cateodata acesta ne poate salva dintr-o groaza de situatii fara iesire. Dar atunci cand incerci sa iti masori orgoliul cu celalalt, intotdeauna ies scantei.

Ce este orgoliul?

Daca stam sa luam in considerare definitia data de dictionarul explicativ, aceasta ar suna cam asa: „Orgoliu = Parere foarte buna, adesea exagerata si nejustificata, despre sine insusi, despre valoarea si importanta sa sociala; ingamfare, vanitate, suficienta, trufie.” Dupa cum bine putem observa si din definitie, orgoliu capata lejer nuante negative. Cu toate acestea daca spui despre o persoana ca este orgolioasa, aceasta tinde mai repede sa o ia ca pe un compliment, decat ca pe o insulta. Si asta deoarece orgoliul presupune putere si verticalitate. O persoana orgolioasa este o persoana increzatoare, mandra, puternica, bine infipta cu picioarele pe pamant.

Prea multa putere deranjeaza?
De foarte multe ori insa, prea multa putere strica. Inca din cele mai vechi timpuri, persoanele care deveaneau prea puternice reprezentau un pericol pentru ceilalti si de aceea erau anihilati. Aceasi lucru, dar binenteles, la alt nivel, se intampla si in ziua de azi. Persoanele foarte orgolioase, sunt puternice, fiind puternice devin un pericol si se incearca infrangerea lor.

La ce se ajunge?

Ce se intampla cand doua persoane la fel de orgolioasa intra in conflict? Va spun eu, se lasa cu scanteie si cu fulgere. O persoana orgolioasa este si o persoana foarte incapatanata care nu accepta alte pareri decat pe ale sale. De aici se ajunge la un conflict. Cel mai destept cedeaza. Insa cand lupta se da intre persoane egale, cine cedeaza?

Finalul

Cand fortele sunt egale, nu prea sunt sanse ca cineva sa iasa invingator. Se ajunge astfel la remiza. Batalia nu este castigata, este doar amanata. Orgoliile nesatioase se vor intalni data viitoare pentru a doua runda. Conflicte vor mai fi, fara final la fel ca si orgoliile nemasarute care se vor hrani doar din aceste confruntari amanate la nesfarstit.

Ce se poate face?
Ce poti face in aceasta situatie? Cel mai bine ar fi sa iti tii sub control acest orgoliu. Orice om il are, o repet, dar important este cantitatea care salasluieste in el. Ideal este sa fii temperat. Un om perfect (daca exista asa ceva) este un om echilibrat si intelept. Foloseste-ti astfel orgoliu in avantajul tau, pentru a gasi solutii pozitive. Nu-l lasa sa iti scape din frau, pentru ca o sa ajunga sa te manance pe interior pana cand nu o sa mai ramana nimic din tine decat ura si invidie."

Asa cu dedicatie ca sa se simta bine. Pisi. :))

Azi fără

Ce senzaţie ai avut când ai intrat stingher în camera aia mare şi totul era atât de monoton si de straniu? Aşa-i că oglinda aia ciudată te-a facut să vezi altfel lumea? Cu fiecare pas pe care îl făceai erai mai dependent de ea. Nu puteai să îţi întorci privirea. Erai aţintit către ea. Formele-i infailibile stârneau în tine o dorinţă de a continuă, de a mari pasul spre a o atinge. Erai hipnotizat de frumuseţea sa îmbietoare, gândindu-te cât de important este acel pas. Dar habar nu aveai cu ce te poate ajuta o oglindă, asezată fără înţeles într-un colţ de cameră neumblat. Mersul tău conciliant te dădea de gol că ai căzut şi de data asta în plasa pusă de alţii. Şi totuşi te-ai hazardat în a continua acest drum infinit până în faţa oglinzii.

Odată ajuns acolo, totul a explodat în tine. Părţi mici din tine au zburat precum zboară bucăţelele de hârtie arsă. Momentul în care ai atins-o a fost decisiv. A avut loc o transformare bruscă în jurul tău, urmată de câteva suspine de regret. Şi totuşi nu înţelegi ce s-a întamplat. Ai acţionat mult prea maşinal, bazându-te pe instincte, având mult prea multă încredere în ele.

Când te-ai privit prima oară în oglindă, ţi s-a tăiat respiraţia, nu mai recunoşteai persoana, nu mai cunoşteai hainele, nici măcar gesturile disperate. Parcă cineva îţi sfâşiase inima din piept şi nu mai puteai simţi nimic, nici măcar regretul acela că ai luptat peste puterile tale pentru a ajunge în faţa unei oglinzi care te-a transpus într-un alt rol.

Simţeai însă că nu ţi-e bine acolo, privindu-te în oglindă ipohondru, pierdut, negăsindu-ţi locul.

Oglinda nu a făcut nimic altceva decât să îţi redea cât mai veridic posibil adevăratul Tu, omul care ai devenit datorită lor. Sordid :| .

Sting - Desert Rose by DeeaFatuk
Asculta mai multe audio diverse

E pentru că vă am pe voi.

Ştii ce? Nu îmi mai pasă de nimeni şi de nimic. Îi am pe ei şi îmi este de ajuns. Ei sunt cele mai minunate fiinţe ever şi nimeni niciodată nu va schimba asta. E cel mai drăguţ lucru să simţi că ai pe cineva care îţi este alături când ai nevoie şi te face să râzi când eşti supărat, şi într'adevăr îi pasă de tine, fără să pretindă ceva în schimb. Le mulţumesc că îmi ascultă în fiecare zi supărările şi bucuriile, şi că-mi sunt aproape . C,C,R si V ♥♥.

Vama Veche - Prieteni
Asculta mai multe audio muzica

Why being a better person?

O viaţă întreagă, ne dozăm timpul citind reviste, articole care se intitulează sec : cum să fii un om mai bun? Ne călcăm pe orgoliu, făcând tot ce este posibil pentru a urma paşii precişi pentru a fi un om mai bun. Facem eforturi măreţe doar ca să ne facem iubiţi de cei din jur. Mergem săptămânal la biserică, facem acte de caritate, facem muncă în folosul comunităţii, ne ajutăm aproapele, toate astea pentru a mai urca un pic în ochii celor din jur.
Dar oare s-a întrebat cineva vreodată ce câştigi dacă eşti bun? Cu ce te alegi din toată alergătura asta? La finalul zilei, când în sfârşit poţi spune despre tine că ai mai evoluat un pic, te alegi cu o mizerabilă ilaritate din partea celor pentru care ai luptat. Şi îţi dai seama din comportamentul acesta insolent că nu merită, oricum nu le pasă. O faci pentru tine si atât. Dar ce rost are să te convingi pe tine că eşti un om mai bun, când ştii clar ce educaţie ai primit, şi ce suflet ai. În final totul e zadarnic.
Îţi vei da seama că este doar un capriciu, rupt dintr-un vis arzător de a fi o prezenţă agreabilă pentru cei de lângă tine. Cu timpul vei ajunge la concluzia că nu mai trebuie să dai doi bani pe ei, pe prietenii tăi care "îţi vor binele", te vor schimba, iar când au reuşit să îţi ataşeze noile caracteristici, devi "plictisitor", nici măcar nu mai contezi pentru ei. Cum îi spuneam odata unui prieten : oricum odată şi odată toţi mă vor trăda.... . Da, aşa este, şi o să ajungi şi tu cât de curând la aceeaşi concluzie.
Poate sunt din nou sarcastică , sau mult prea ireverenţioasă, şi mă abat de la subiect, dar pur şi simplu m-am săturat de orgolioşii de suprafaţă. Nu dragii mei, nu sunteţi orgolioşi. Dacă aţi fi cu adevărat, nu v-aţi înşela scumpul vostru orgoliu de atâtea ori, făcând atâtea lucruri puerile. Nu vă mai ajung prietenii? Nu mai fiţi avizi dragilor, nu înseamnă că îi veţi avea pe vecie.
Aşa că la ce e bine să fi un om mai bun? Fi cum ai fost obişnuit să fi, fără nicio modificare.

"Şi am aflat că nu e prea rău să nu fi om. Să fi prea om e crima. " (VeritaSaga)

Confused...

(multumesc pt melodie)

Altă perioadă în care sunt prea confuză, nu mai ştiu clar ce simt pentru persoanele de "langa mine". O fărâmă din suflet îmi urlă felonic în ureche că îşi vrea viaţa dinainte, alta mă trage inconştientă către el, alta îmi aduce aminte că ei sunt tot ce mi-a rămas, alta, atât de insignifiantă, îmi spune că viitorul este al meu. :)))), ce comice! Frateee, ce-s aici? Am şi eu un punct de vedere, am şi eu o coloană vertebrală ca să pot lua o decizie. Nu e nevoie să îţi baţi joc de mine, suflet idiot. Merg înainte, mă împiedic, cad, mă lovesc... Continui, nu voi mai conta pe tine, suflete. Ce dacă, orice şut în fund, e un pas înainte, voi învăţa din greşeli, da, asta voi face.
Voi lupa atât cât îmi va sta în putere să distrug fiecare bucăţică contopitoare din suflet, şi zidul acela de neputinţă si insensibilitate care l-a format între noi.
Nu îmi e frică de nimic, am căzut de atâtea ori. Şi m-am ridicat, si sunt bine, încă sunt bine :). Şi voi mai fi!

He's her sun !

Vară. Dimineaţă târzie. Aşternutul îi pare îmbietor, ca şi când nu ar vrea să o mai lase să scape din mrejele sale albe impecabile. Se simte dependentă de fiecare colţ al cearcefului ei şifonat. Visele din timpul nopţii încă îi mai umblă halucinant prin mintea ameţită. Soarele o atinge molcom cu fiecare rază pe care şi-o trimite prin fereastra deja deschisă. Deşi târziu, şi senin afară, nu se poate lăsa înduplecată să iasă din casă. Rămâne întinsă în patul imens din mijlocul camerei, îşi pune căştile în urechi şi porneşte IPod-ul. Începe melodia pe care o ascultase înainte de a adormi.(cineva îi oprise IPod-ul, după ce adormise). Se întinde relaxată in pat, cu placiditatea-şi ieşită din comun, aşteptând ca imaginile pavate cu farmec şi multă culoare din visul de mai devreme să i se perinde prin faţa ochilor întredeschişi - şi preferă să îşi ascundă gândurile sordide într-un colţ al subconştientului său.
O umbră se apropie de uşa larg deschisă. În vârful picioarelor intră, aşează tava cu micul dejun pe noptieră, şi o sărută uşor pe obrazul atins de o rază fierbinte. Pe buzele ei apare un zâmbet firav, motivat de o plăcere.
O dimineaţă tipică, ce se transformă încetul cu încetul în ceva special, scopul ei fiind să îi trimită pe amândoi în lumea lor basmică, ruptă de realitatea asta cinică.
Târziu, după o zi de leneveală, cina este pregătită până în cel mai mic detaliu, la masa din separeul restaurantului lor preferat, în care se văzuseră pentru prima dată, şi unde au continuat să se vadă şi mai târziu. Toată această atmosferă romantică prevesteşte o noapte albă plină de poveşti la fel de romantice, născocite din lumea fantastică a doi copii deveniţi cu timpul maturi, însă care nu încetează să aibă suflete colorate de adolescenţi.

Octavian Paler - AVEM TIMP

foarte posibil sa fii intalnit acest citat in diferite parti, insa merita sa il mai citesti odata, poate te va ajuta sa te descoperi mai bine

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta – murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua feţe
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta
personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede …
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

Un strop de vara in ochii mei

Pfff, varaaa asta :)). Soarele deja mi-a sucit minţile şi îmi umblă fără încetare prin venele amorţite. Nu-mi dă pace, vrea să mă aducă lângă el. Să îi pot privii pe cei de jos cum îşi cântă bucuria. Deja m-am împrietenit cu el. Mergem ţinându-ne de mână pe bolta cerului. Ce chestie, nu ma arde mâna lui de jar, e doar puţin caldă, doar atât cât sa îmi facă inima din nou să bată. Mă ţine strâns de mână încât simt că nu voi cădea de aici de sus. Îmi construieşte curcubee cu fiecare surâs. Sunt fericită, da, sunt in sfârsit deasupra voastră, nemernicilor :)). Şi aici voi rămâne mult timp de acum înainte. E bine aici, cerul e senin tot timpul, şi văd numai feţe zâmbitoare. Aud chicoteli la fiecare colţ, mă rog, după fiecare nor. Ce nebunie, nu există colţuri aici în aer, că nu sunt clădiri. Norii ne primesc in braţele lor pufoase.
Prietenul meu cel nou îmi aruncă câte o rază ca să mă răsfeţe. E vară în sfârşit. Cerul atât de albastru se oglindeşte în ochii mei limpezi. Parcă ar vrea să îmi fie şi el prieten. Hmm, da, o să ne înţelegem bine. Ce poate fi mai frumos decât o viaţa în paradis, înconjurată de doi prieteni ca Cerul şi Soarele. Cerul se joacă in părul meu, iar Soarele mă prinde de mâini ridicându-mă, astfel încât să pot zbura.
Gata, sunt ai mei. Nu îi voi mai lăsa să scape din mâinile mele.
V-am adus vara pentru totdeauna. Asta numai ca să nu vă mai văd feţele alea plictisite. E vară, oamenilor!

Cecelia Ahern - PRIETENUL NEVAZUT

"Când scapi pe jos un pahar sau o farfurie, faci un zgomot specific. Când se sparge o fereastră, se rupe piciorul unei mese, sau cade un tablou de pe perete, iarăşi se produce un zgomot. Dar când ţi se frânge inima ... e tăcere. Ai crede că un lucru atât de important ar trebui să producă cel mai mare zgomot din lume, sau măcar să fie un fel de ceremonie, cu talgere lovindu-se, sau sunet de clopoţei. Dar e tăcere, şi aproape că ai vrea să auzi un zgomot care să te distragă de la suferinţă. Dacă e vorba de zgomot, e ceva intern. E un ţipăt pe care nu îl aude nimeni in afară de tine. Un ţipăt atât de puternic încât te dor urechile si capul. Se zvârcoleşte în capul tău ca un rechin alb capturat de mare[...] mugeşte ca un prizonier al propriilor emoţii. Dar aşa e cu iubirea-nimeni nu e de piatră. E sălbatică, e brutală, ca o ramă deschisă, expusă mării sărate, dar cănd se frânge-tăcere. Ţipi în interiorul tău, nimeni nu te poate auzi."