Stau aici si te privesc. Nu e nevoie de niciun cuvânt, nici în plus, cu atât mai mult în minus. Știu totul despre tine, nu ar mai conta dacă a-i face ceva necugetat. M-aș consola cu gândul că așa trebuia să procedezi. Îți cunosc toate fețele, toate reacțiile...totul. Le cunosc până și pe cele care ți-au cunoscut mașina...casa, iar mai apoi patul. Dar și pe cele la care îți pierdeai nopțile, găsind de fiecare dată pretexte banale, ca și când ai căuta o scuză pentru ce ai facut. De parcă ți-aș fi cerut socoteală. Însă niciodată nu te-ai gândit cui trebuia de fapt să dai socoteală. Toate fantasmele care ți-au trecut prin brațe au un suflet, și l-au avut în tot acest timp. L-au purtat cu ele pe peste tot. Toate. Indiferent că ți-au fost alături o noapte, un sezon sau o perioadă mai îndelungată de timp. Toate. Fiecare ți-a trimis măcar odată un semn împins din inimă că o atragi. Nu contează ce fel de atracție a existat, important este că a existat. Ai ajutat-o să se atașeze....apoi ai părăsit-o în vreun cearceaf șifonat și colorat. Și nu te-ai mai uitat înapoi...și nici acum nu o faci. Au rămas amprentele doar. Se mai aud din când în când oftaturile sinistre din pereții casei tale...ecouri. Nu cer nimic. Vor doar să le simți prezența, sau măcar să le ști numarul ... să vezi că încă mai există. Fiecare perdea din fiecare cameră emană căte un parfum. Acestea au acoperit de fiecare dată povestea, ca un paznic loial. Ele pastrează urmele pe care numai tu refuzi să le vezi, sau să le simți, probabil te-ai cutremura, și preferi să rămână anonime.
Nu-mi pasă. Știu doar că tot la mine te vei întoarce atunci când vei termina numărătoarea. Voi fi aici să ascult, și să îți dau dreptate în tot ce zici. Aici ca să pun capăt numărătorii, și, probabil, să încep alta. Ești al meu oricâte numărători ar exista, sau măcar încerc să îmi imaginez asta.
Sunt aici si atât, însă nu știu până când.
