Dar oare s-a întrebat cineva vreodată ce câştigi dacă eşti bun? Cu ce te alegi din toată alergătura asta? La finalul zilei, când în sfârşit poţi spune despre tine că ai mai evoluat un pic, te alegi cu o mizerabilă ilaritate din partea celor pentru care ai luptat. Şi îţi dai seama din comportamentul acesta insolent că nu merită, oricum nu le pasă. O faci pentru tine si atât. Dar ce rost are să te convingi pe tine că eşti un om mai bun, când ştii clar ce educaţie ai primit, şi ce suflet ai. În final totul e zadarnic.
Îţi vei da seama că este doar un capriciu, rupt dintr-un vis arzător de a fi o prezenţă agreabilă pentru cei de lângă tine. Cu timpul vei ajunge la concluzia că nu mai trebuie să dai doi bani pe ei, pe prietenii tăi care "îţi vor binele", te vor schimba, iar când au reuşit să îţi ataşeze noile caracteristici, devi "plictisitor", nici măcar nu mai contezi pentru ei. Cum îi spuneam odata unui prieten : oricum odată şi odată toţi mă vor trăda.... . Da, aşa este, şi o să ajungi şi tu cât de curând la aceeaşi concluzie.
Poate sunt din nou sarcastică , sau mult prea ireverenţioasă, şi mă abat de la subiect, dar pur şi simplu m-am săturat de orgolioşii de suprafaţă. Nu dragii mei, nu sunteţi orgolioşi. Dacă aţi fi cu adevărat, nu v-aţi înşela scumpul vostru orgoliu de atâtea ori, făcând atâtea lucruri puerile. Nu vă mai ajung prietenii? Nu mai fiţi avizi dragilor, nu înseamnă că îi veţi avea pe vecie.
Aşa că la ce e bine să fi un om mai bun? Fi cum ai fost obişnuit să fi, fără nicio modificare.
"Şi am aflat că nu e prea rău să nu fi om. Să fi prea om e crima. " (VeritaSaga)