vineri, 28 iunie 2013

Între raţionament şi confuzie

De ceva timp ma tot chinuie un gand, un nume, un chip. Imi apare in vis, ma invaluie cu fericire, cu jocuri nastrusnice, ca mai apoi sa imi arunce o perdea de nefericire, plecand din vis brusc, ca si cand ar fi vrut sa imi zica ca mi-a ajuns si ca nu trebuie sa descopar mai mult din poveste, restul povestii ramane sa o traiesc in realitate.
Intotdeauna imi zambeste, cu zambetul lui siret si molipsitor, ma ia de mana si ma duce in abisuri, in locuri unde nu ar trebui sa imi pese de nimeni si nimic, ma ia in bratele lui puternice si ma face sa ma simt invincibila.
Ma trezesc cu un gust amar, dezamagita ca iar mi-a jucat feste gandul, ca iar s-a jucat cu visele mele, si ca niciodata nu pot sa imi dau seama si sa ma trezesc inainte ca magia sa ma copleseasca.
Apoi incep sa cuget, sa gandesc si sa ajung la aceeasi concluzie ca de fiecare data, sa imi sterg sudoarea de pe frunte, si sa incep sa ma bucur ca a fost doar un vis.

"Barbatii care poposesc mai putin in viata unei femei par a avea mai multe calitati decit cei langa care ne trezim zilnic, ne bem cafeaua, ne spalam pe dinti, plangem sau ne bucuram.
 [...]
 Barbatul tau e ideal pentru ca ti-a venit in intimpinare cu tot ce a cerut sufletul tau.
Barbatul tau ti-a iesit in cale cu piinea si sarea vietii, imbratisarea lui are exact forma zimbetului tau, iar in ochii lui se vede norocul tau de a te fi intalnit.
Lui nu trebuie sa-i ceri nimic, pentru ca-ti da totul.
Pe el nu trebuie sa-l minti cu nimic, pentru ca intelege orice.
Langa el nu ti-e frica de nimeni, pentru ca esti cel mai de pret bun al lui si nu va risca nimic ca sa te piarda."  Mihaela Radulescu


joi, 27 decembrie 2012

Looove



Jumătate de an. 6 luni în care am crescut, în care am învățat să iubesc cu adevărat, în care am devenit alt om față de cum eram pănă acum. Dorința mea cea mare s-a materializat, a prins aripi. Totul este mult mai bine acum. Pe zi ce trece simt că mă îndrăgostesc mai mult și mai mult, de el, doar de el. Îmi face viața perfectă. Fiecare secundă fără el pare cel mai mare chin posibil. Îl iubesc cum nu am mai iubit pe nimeni pănă acum. 

marți, 10 iulie 2012

Doar eu, tu...a, si marea!




Nu am mai scris de ceva vreme. Poate din cauză că cea mai mare inspirație o am atunci când lumea nu este chiar roz în jurul meu, când soarele nu strălucește așa de tare.
Dar acum voi scrie, voi scrie cât de fericită sunt fiindcă a venit in sfârșit vremea mea. Totul e despre mine. E lângă mine și sunt fericită. Viața mi s-a schimbat. Eu m-am schimbat. Alte concepții despre viață, alte gânduri îmi inundă mintea, alte persoane îmi sunt alături și se bucură cu mine, alte locuri, alte metode de a petrece timpul. Totul este altfel. Este bine și nu a mai fost demult așa. Soarele are o intensitate mai puternică de data asta, lumea îmi zâmbește mai mult, păsărelele cântă mai fericite, vântul adie mai blând, drumurile sunt mai scurte, caldură este mai ușor de suportat, însa timpul trece mai greu ca niciodată. Dar o să îl învingem noi și pe acest timp hain. Fiindcă împreună putem face totul să meargă bine.
 Te am pe tine și simt că pot trece peste orice.

marți, 12 iunie 2012

Fericire.





        A venit in sfarsit vremea cand pot spune ca totul se intampla exact asa cum ar trebui !

duminică, 29 aprilie 2012

dezamagire.


Am descoperit de curand de ce urasc eu oamenii: pentru ca se baga in viata ta, nestiind consecintele, fara a calcula niciun moment sentimentele persoanei in cauza.

joi, 29 decembrie 2011

Next.





Un alt an își încheie misiunea, și un altul ne bate nerăbdător la fereastra. Nu pot sa spun ca a fost un an întocmai perfect. Spun asta ori pentru ca perfecțiunea nu exista, ori pentru ca întotdeauna sperăm mai mult decât putem, chiar dacă știm ca nu o sa realizam imposibilul, ori pentru ca asa a fost sa fie.
Un an mai plin ca alţii însă. Multă acţiune, multe emoţii, persoane lăsate în urma, cunoștințe noi, locuri noi, dar doua vise împlinite. Am păşit aici cu încrederea unui nou început, și cu speranța ca de data asta nu o sa mai dau greşi.
De fiecare data ne zicem ca de la anul vom face câte ceva, ca vom fi altfel, dar întotdeauna intervine câte ceva ce ne strica planurile. De data aceasta am hotărât sa nu mă mai gândesc la ce voi face anul viitor, sa nu îmi mai fac niciun plan. Las totul sa vină de la sine.
Fără sentimente aruncate la gunoi, fără nopţi albe, fără stres, fără nimic.
People change. I’ll change too.

luni, 7 noiembrie 2011

Autumn




"A venit toamna. Acoperă-mi inima cu ceva. Cu umbra unui copac ... sau ... mai bine cu umbra ta." 
   Am început să cred în minuni, mai ales în minunile pe care toamna le aduce. Fiecare culoare, fiecare nuanță care apare de la o zi la alta aduce un plus de fericire, de căldură, de melancolie. Stau în camera mică și călduroasă și privesc pe geam. Copacul din față tocmai și-a pierdut și ultima frunză, de un galben palid. O văd acum plutind molcom și așternându-se, alături de gândurile mele, pe pământ, lângă celelalte sute și mii de frunze care au format un covor multicolor în jurul copacului.
   Aerul este încărcat de amintiri. Plutește în atmosferă un iz al copilăriei în care fiecare gând își găsește repede locul, ca într-un puzzle, pe covorul tocmai așternut. Amintirile îmi inundă mintea, amintirile mă copleșesc, scornind un gol imens în stomac, lăsând loc unor mici fluturi să zboare nestingheriți acolo. Odată cu toamna, fluturii au fost nevoiți să se refugieze undeva, și-au găsit repede locul, făcându-mă să nu am stare, să fiu în continuu în căutarea magie și a iubirii care m-ar putea stăpâni, și care să mă readucă cu picioarele pe pământ, privind înapoi în trecutul meu plin de culoare.
   Cana de ceai din care ies aburi cu aromă de scorțișoară, a rămas singura care nu mă lasă să uit ce am lăsat în urmă, și mai ales pe cine am lăsat, acolo, acasă.

sâmbătă, 22 octombrie 2011

crossfire






Si din nou mi-am demonstrate ca zicala “ ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa ti se indeplineasca” este mai adevarata decat credeam. Am ajuns aici. Mi s-a indeplinit visul. O parte din el. Si totusi ma simt confuza. Caut in continuu ceva care sa ma aduca din nou la starea dinainte. Vreau sa simt din nou fluturii zburand fara incetare prin stomac, vreau sa stiu ca mai am multe de descoperit. Ca intr-un labirint in care oricat de mult ai merge nu o sa gasesti iesirea. Fiindca asa e dat sa fie. Este facut sa te ameteasca, sa te faca sa iti doresti mai mult si mai mult, sa alergi fara oprire, sa urlii de disperare, cand nu mai poti, sa incepi sa radiezi cand gasesti un panou pe care scrie mare “ esti pe drumul cel bun “ . Si din nou sa cazi, fiind istovit de esec.  

Acum totul este asa cum vroiam sa fie, si devine plictisitor. Stiu totul despre tine, fluturii au incetat sa mai zboare, nu isi mai gasesc rostul. 

Am alergat prea mult timp, nu ma mai pot bucura de ce am gasit la iesirea din labirint.

Sau totul e doar pe moment ?!  Nici eu nu mai stiu, mintea imi joaca feste in continuu, ma ameteste, si ma scoate din minti.


                                                                                           

luni, 26 septembrie 2011

Fărăă

~am un talent fantastic când vine vorba de îndepărtat persoanele care imi sunt dragi. :-s

sâmbătă, 27 august 2011

'Life unexpected'


"-ce fac eu?
-alegi tipu care nu trebuie.
Ai facut-o cu el si acum o faci si cu mine.
Ti-e frica de faptul ca lumea nu te va vrea, ti-e frica sa nu te paraseasca, asa ca ii alegi pe cei cu care nu ar merge niciodata, pentru ca acesta sa fie rezultatul. Ei pleaca, asta-i ciclul. Faci exact acel lucru care nu vrei sa se intample doar ca sa-ti demonstrezi ca ai dreptate... "

joi, 25 august 2011

delir

trebuie sa iti amintesc? miss you every second of every minute of every day...



miercuri, 3 august 2011

de ce iubim bărbații?


Stau aici si te privesc. Nu e nevoie de niciun cuvânt, nici în plus, cu atât mai mult în minus. Știu totul despre tine, nu ar mai conta dacă a-i face ceva necugetat. M-aș consola cu gândul că așa trebuia să procedezi. Îți cunosc toate fețele, toate reacțiile...totul. Le cunosc până și pe cele care ți-au cunoscut mașina...casa, iar mai apoi patul. Dar și pe cele la care îți pierdeai nopțile, găsind de fiecare dată pretexte banale, ca și când ai căuta o scuză pentru ce ai facut. De parcă ți-aș fi cerut socoteală. Însă niciodată nu te-ai gândit cui trebuia de fapt să dai socoteală. Toate fantasmele care ți-au trecut prin brațe au un suflet, și l-au avut în tot acest timp. L-au purtat cu ele pe peste tot. Toate. Indiferent că ți-au fost alături o noapte, un sezon sau o perioadă mai îndelungată de timp. Toate. Fiecare ți-a trimis măcar odată un semn împins din inimă că o atragi. Nu contează ce fel de atracție a existat, important este că a existat. Ai ajutat-o să se atașeze....apoi ai părăsit-o în vreun cearceaf șifonat și colorat. Și nu te-ai mai uitat înapoi...și nici acum nu o faci. Au rămas amprentele doar. Se mai aud din când în când oftaturile sinistre din pereții casei tale...ecouri. Nu cer nimic. Vor doar să le simți prezența, sau măcar să le ști numarul ... să vezi că încă mai există. Fiecare perdea din fiecare cameră emană căte un parfum. Acestea au acoperit de fiecare dată povestea, ca un paznic loial. Ele pastrează urmele pe care numai tu refuzi să le vezi, sau să le simți, probabil te-ai cutremura, și preferi să rămână anonime.

Nu-mi pasă. Știu doar că tot la mine te vei întoarce atunci când vei termina numărătoarea. Voi fi aici să ascult, și să îți dau dreptate în tot ce zici. Aici ca să pun capăt numărătorii, și, probabil, să încep alta. Ești al meu oricâte numărători ar exista, sau măcar încerc să îmi imaginez asta.

Sunt aici si atât, însă nu știu până când.

miercuri, 6 iulie 2011

Happiness.



Va știi oare cineva vreodată cât de des râde un copil, sau care sunt factorii ce îl determină să facă acest lucru? Există studii probabil, însă nimeni nu le-a analizat, nimănui nu îi pasă. Însă putem realiza cu ușurință rânjetele și zîmbetele continue ale copiilor mici, care nu se bucură nici la bancurile siropoase ale părinților, nici că li s-a întâmplat ceva frumos în viață. Râd fără motiv, doar fiindcă sunt fericiți. Pe măsură ce creștem, evoluăm, percepem altfel râsul, ne manifestăm altfel eventualele fericiri. Timpul parcă ne așează cărămizi insuportabile peste acest mers al vieții, ne împiedică să ne urmăm calea, ne pune diferite obstacole. Ne face să uităm chiar și de acele lucruri mărunte care ne fac cu adevărat fericiți.

De ce există oare această luptă acerbă între viață și ceea ce vrei cu adevărat?! Viața ne împiedică să fim fericiți, sau să percepem măcar stropul de fericire din lucrurile care ne-ar ajuta să zâmbim. Fericirea e o chestie relativă : ne naștem fericiți, și pe parcurs începem să pierdem din această fericire, ajungând să secăm.

Pentru toate există studii, însă, nimeni niciodată nu va putea găsi elixirul fericirii vesnice, ci doar niște leacuri provizorii care estompează tristețea din jur.


"A smile is a curve that makes everything straight!"

vineri, 17 iunie 2011

3 zile, studiu despre tine - Mihaela Rădulescu


Foarte putinii oameni care s-au simtit ca la ei acasa in tine, au fost si singurii care te-au ajutat sa spargi ziduri, ca sa obtii ferestre mari, luminoase, indreptate spre viata, in cadrul carora sa fii, la randu-ti aclamat de multime.

Obisnuiai sa faci totul la adapostul luminii artificiale, de teama ca-n lumina zilei iti vei parea imperfect. Obisnuiai sa minti ca iubesti, ca esti bun, ca esti minunat. Fiind atat de expresiv, erai crezut. Faceai oamenii sa se-mpiedice pe scari intre etajele tale, nu neaparat ca sa razi tembel, dar ca sa fii implorat pentru ajutor. Adori sa-i faci sa-ti ceara ajutorul, pentru ca stii cel mai bine ce mistuitoare e dependenta…

(Tot n-am inteles de unde atata nevoie sa-ti intre-nauntru si tot felul de fiinte mici care sa exclame uau-uri de nepretuit pentru tine…)

cand du-te-vino-ul asta din antre-ul tau se termina, iti urci etajul spre suflet si cauti dragostea prin incaperi uitate. Iubitele altora iti par mai la indemana, pentru ca nu e ca si cum ai intra pe usa, ai da “buna ziua” si ai cere exemplarul din vitrina, probandu-l si platindu-l. Ar fi asa de pamantean, asa de so fucking boring pentru tine…

Tu poti iubi curat o femeie chiar si dupa ce-ai obtinut-o cu maxima ticalosie, desi, iarasi, pana si tu iti dai seama, ca e un efect blow-up

Relatiile in care intri prin efractie, pacalindu-ti prietenii, trimitand, sub ochii lor, biletele scrise cu dermatograful iubitei lor, dureaza cam cat erectia, care, de obicei, e mai lunga si mai placuta pentru tine in timpul planului decat in toiul desfasurarii actiunii…

Esti specialist in a aduce in tine femei pe care sa le tii preorgasm cu anii, numinadu-le prietene. Faptul ca stii ca-s moarte dupa tine iti da perversitatea nonsalanta a celui care face sex cu o femeie si o priveste in ochi pe cea care o pandeste de dupa perdea…

Cu ele stai doar in salon si vorbesti nimicuri. Sunt femeile-bomboana- tu le sugi ca un copil rasfatat, ele se topesc, devinpasse´ , dar tie iti lasa un gust placut…

Pe altele le-ai duce in dormitor (de multe ori alegi femei pe-ntuneric, fara sa vezi tot…), dar pe scara iti dai seama ca parca nu sunt… ele si atunci le-ndoi peste balustrada si le consumi acolo, fara scrupule, fara jena, doar cu o sperma careia ii curg balele de pofta…

Scara pe care se urca la etajul tau intim, e admirata de multi- e facuta din picioare frumoase de femei, desfacute brancovenesc, lustruita cu rasini curse din femei le care le-ai insemnat pe suflet cu fierul rosu. Frumusetea scarii consta in expresivitatea femeilor si-n strigatele lor de placere care acopera scartaitul lemnului. In camerele frumoase ale sufletului tau ajung foarte-foarte putine si nu toate in chip de iubite. Unele raman indelungat…(…)

De sus nu se aud strigaturi si nici nu zaresti port-jartiere, ca pe scara…pana si tu te descalti cand se termina scara…

Iti doresti femei multe, doar ca sa fii sigur ca scara e suficient de solida pentru cea pe care o vei aduce in brate, ca sa nu atinga nici macar cu talpile sordidul fiintei tale.

Camera in care sufletul tau se va cununa candva e incuiata, cheia e doar la tine, desi parca-ti aduce aminte vag ca ai mai avut o cheie, pierduta pe undeva, in harmalaia ursitoarelor care nu te-au gasit decat foarte tarziu…Deci e posibil ca vreo femeie sa o gaseasca si sa vina singura in camera aceeas?! Nu, asta nu se poate, pentru ca tu nu astepti pe nimeni, tu esti cel care cauti, nu cel care se lasa incuiat…Indoiala trebuie neaparat inramata si pusa pe peretii casei tale, ca sa nu te trezesti intr-o zi ca te-ai indragostit fara ca tu sa prevezi asta?! Jenant?! (Bine, tu iti repeti asta in fiecare dimineata, dupa care-ti zambesti multumit din toate oglinzile…)

Trebuie sa mai dai cate-un var alb peste peretii unor incaperi mazgaliti din razvratire, mai mult decat din convingere. Ar mai trebui regandita scara, pentru ca sansa ca numarul femeilor din mersul tau in sus sa scada e minima! Iti mai trebuie cateva obiecte esentiale, extrem de folositoare pentru traiul zilnic, cai ai pierdut din vedere banalul, fiind prea ocupat cu spectacolul instinctelor tale. Si… o menajera.

Lasa-ma sa aplic pentru functia asta. Menajera din “locuinta” ta ar trebui sa fie, culmea, cea mai importanta fiinta pentru tine… Singura care sa aiba voie sa umble printre gandurile tale, doar ca sa le puna in ordine, singura care sa stie sa-ti spele si sa-ti aeriseasca mintea si care sa-ti spuna mereu ce nu mai ai in tine, ce trebuie neaparat trecut pe lista de noi achizitii…Fata-n casa… De cand te stiu, invat totul despre curatenie. Cheama-ma si o sa iti arat ce stiu sa fac. Nu cotrobai prin sertare si nici nu sterpelesc lucruri de valoare, cel mult o sa cer permisiunea sa le admir. Si as mai vrea sa nu-mi pui aceeasi uniforma pe care au mai purtat-o alte femei care ti-au curatat podeaua vietii. Am deja cateva idei pentru a curata scara, trebuie doar sa ai incredere ca nu voi pune capcane pe trepte…

Locuiesc vis-a-vis. Te vad in fiecare dimineata gol, cu ferestrele larg deschise. Nu ma arat, caci asta te-ar face sa zambesti. te studiez. Numar femeile pe care le porti seara si le incercuiesc pe cele care si-au castigat dreptul sa deschida ferestra dimineata. Iti stiu chipul speriat cand esti singur si te-am vazut de-atatea ori plangand dupa ce-ai umilit o femeie care tocmai a plecat. Ti-am vazut toate mastile, caci intr-o zi ai lasat ferestrele deschise si la pod. Trebuie sa urci in fiecare zi treptele acelea, singur, ca sa-ti alegi cine vrei sa fii. Cred ca doar in 3 zile din ultimul an ai trait fara nicio masca. Si atunci iti venea mereu in vizita aceeasi femeie. Doar atunci inchideai ferestrele. Toate. Si trageai perdelele. Toate. Si plecau. Toate celelalte. Intra cu spatele drept la tine, dar iesea fugarita de cat de tare te-ar fi iubit daca nu te-ar fi stiut atat de bine…atata de rau, de fapt.

Nu iubi. Asteapta sa vin sa-ti fac curatenie.


sâmbătă, 11 iunie 2011

Pact cu viața


Plouă. Din nou plouă. Se strecoară picături fine și fierbinți de ploaie printre pleoapele firave ale cerului sihastru. O perdea groasă îmi astupă privirea nelăsându-mă să văd viața cu adevărat. Să particip la spectacolul oferit. În spatele acestei cortine stă pitit misterul. Cine oare va putea să se încumete să reveleze tainele ce se ascund dincolo de acea perdea obscură aparent lipsită de vlagă, de sens?! Imprecis. Abstract. Nimeni. Nu avem, parcă, curajul să ne aruncăm în brațele acestui joc ludic, fără reguli fundamentale, doar ghidat de instinct. Ne e frică de succes, sau de insuccesul de după.
Inseparabile, două picături de apă, scăpate de sub tutela mulțimii stau pe fereastra mea. Și plâng. Toată natura face acest lucru, ca într-un sincron național. Haos irațional, ambuscadă, nu-și găsesc sensul si rostul. Nu le înțeleg nici eu dezacordurile din fiecare încercare de a produce o melodie, atunci când se strivesc în neștire de asfaltul fierbinte, topindu-se parcă sub acțiunea acestuia.
De ce oare de fiecare dată când plouă, atmosfera capătă greutate și simțim că se desprinde o parte din noi, și se spală sufletul, dizolvându-și existența într-o mare uriașă?
Ne-am curățat. Ne-am curățat de suflet. De acum nu vom mai simți nimic, cu atât mai puțin fericirea.....sau durerea.

sâmbătă, 4 iunie 2011

duminică, 10 aprilie 2011

Mai exista si momente din astea.



“S-a facut liniste acum, auzi linistea? De ce stai acolo singura cu gandurile tale pierdute in departare? Nu trebuie sa-mi raspunzi, nu trebuie sa te justifici, nu trebuie sa-mi spui nimic despre tine, nici acum, nici niciodata. Trecutul tau iti apartine, nu vreau sa deschid rani inchise.”

Insa vreau sa fac totul sa fie asa cum trebuie. Coltul asta nu te merita, esti prea puternica sa stai degeaba, tinand companie unui loc pustiu. Meriti alti prieteni. Meriti ceva bun, ceva frumos, de care iti vei aminti mai tarziu. Atunci cand vei putea spune ca esti mandra de trecutul tau. Nu este prea tarziu sa schimbi asta. Iti trebuie doar vointa pe care ai cam ratacit-o intr-un buzunar in timp ce stateai acolo, si iti cautai sperantele. O vei gasi, nu este ascunsa prea bine. Vino si te voi invata sa speri, sa visezi, si sa vezi lumea altfel. Hai, da-mi mana, si vom pleca. Vom pleca undeva unde sa ne regasim complet. Intr-un loc pe care cu siguranta ti-l vei aminti. Si o sa astept sa imi spui de unde ti-l amintesti. Nu este prea departe, ai mai trecut pe drumul asta din care iese praf la fiecare pas timid, nu? Ai mai trecut pe sub cerul asta albastru care sta sa te inghita, ai mai mers contra vantului de-atatea ori. Si nu te-a determinat nimic sa te intorci. Nici de data asta nu va trebui. Arunca doar o privire in vant, si vei descoperi locul de unde ai plecat, apoi intoarce capul, inchide ochii, respira, deschide-i si vei vedea tot ce ti-ai dorit. Un cer la fel de albastru, dar mai cald, un vant care iti mangaie fata, si o noua cale pe care vei merge de acum inainte. Esti fericita? De acum avem un viitor in fata, amandoi, impotriva lumii. Iti mai amintesti de cate ori ti-ai zis ca o sa faci fata, ca o sa treci peste tot ce incearca sa te doboare, si ca vei fi bine intr-o zi? A sosit ziua asta. Fata prostuta. De acum nu mai trebuie sa iti faci iluzii, vise, si sa te gandesti la ce ai vrea sa ai si nu ai. De acum totul e al tau, lumea e a ta. Poti sa zambesti pasarilor. Iti vor zambi inapoi. Poti sa fredonezi melodia preferata in parc. Se vor aduna persoane in jurul tau, si vor canta cu tine. De acum pune-ti in gand orice vrei sa faci si fi sigura ca vei reusi. O singura problema isi mai croieste drum prin fericirea asta. Trebuie sa ai grija cui iti oferi sufletul. Ai grija cui oferi ocazia sa te cunoasca. Ai grija pe cine lasi sa se apropie de tine. Cheia e in mainile tale! Cui deschizi usa aia?

“Esti tot ce vrei sa fii. Inca te mai indoiesti de asta?Fata prostuta, femeie puternica ce esti!

sâmbătă, 2 aprilie 2011

Mă depăşeşte


Simt doar eu sau simţi şi tu? Acea chimie dintre ei a început să dispară. Înainte era de ajuns să îi audă pentru o secundă vocea şi jocul începea. Sângele ardea în vene, în timp ce auzea fiecare octavă din sunetul vocii lui, discuţii incitante se dezbăteau prin telefonul care îi ştia toate secretele. Îl strângea tare în mână, de parcă se simţea mai bine, imaginându-şi că îl are pe el lângă ea. Nu era loc de pauze, fiindcă nimeni nu putea să se oprească din vorbit, erau extrem de incitaţi de poveştile fiecăruia dintre ei. Deşi nu se văzuseră niciodata, se cunoşteau mai bine decât îşi imaginau, şi începuseră să capete încredere unul în altul. De aceea subiectele începuseră să fie tot mai personale. Nu conta, se simţeau bine. Erau pe aceiaşi lungime de undă, gândeau la fel. Ea se topea auzindu-l, el încerca să susţină dialogul. Ca într-un joc de cuvinte care ţine la nesfârşit pentru simplul motiv că nu te poţi hotărî cui să acorzi premiul, fiindcă ambii sunt foarte buni. Aceste cuvinte refuzau să se oprească din cursa aceea nebună dintre doua difuzoare de telefon aflate la o distanţă sfâşietoare unul de altul.
Dar se pare că nu a putut continua jocul la nesfârşit. A fost întrerupt de o pauză în vorbire. Ambii simţiseră nevoia de un moment în care să îşi dea seama cine sunt şi cine au fost cu adevarat. Să facă o balanţă între trecut si prezent. O pauză benefică din punctul lui de vedere. Ea se abţine să îşi dea cu părerea. Îi este frică să îşi recunoască că nu îi plac schimbările, dar încearcă timidă să treacă peste.
După această pauză, jocul reîncepe. Mai timid şi el, mai nesigur, dar începe. Îşi au multe de spus, dar se pare că acea chimie chiar a dispărut. Apar pauzele lungi in vorbire. Chiar dacă ei sângele încă îi mai umblă nebuneşte prin corp, nu poate menţine jocul. Plânge, simte că nu mai poate face nimic, aleargă în gol pentru a găsi răspunsuri la întrebarile care o distrug, dar nu reuşeşte. E slăbită. El o încurajează că totul e în regulă cu ei. Dar ea nu mai spune nimic. Îl iubeşte prea mult pentru a mai spune ceva. Conversaţia se încheie în tăcere. El îi repetă în continuu că va fi bine, ea exclamă cât de dor îi este. Apasă butonul de sfărşitul apelului, şi intră într-o mare de gânduri.

luni, 28 martie 2011

Mi-e door!


Mi-e dor de banca de la gradi cu Andreea si Miruna certandu-se pe loc. Mi-e dor de Tomiţă. Mi-e dor de dansurile improvizate pe melodiile de la Andre. Mi-e dor de camera din pod a Andreei si a Anei. Mi-e dor de zilele cand ne jucam cu tirurile de jucarie in nisip, si bunicul tau te certa din orice, si tu imi povesteai despre toate masinile care te impresionau. Mi-e dor de clasa a 4a cand Emma a luat Insuficient ca nu a stiut unde e Moldova. Mi-e dor de dansul "Babe", ah si "Oficial imi merge bine". Mi-e dor de cor, si de Viva la Muzica din Piata Sfatului si Centrul Civic. Mi-e dor de Hora cu brazi =)) . Mi-e dor de verisoara Andreei Balan ;)). Mi-e dor de lectiile de mate si engleza pe care le faceam cu Mihaela. Mi-e dor de sesiunea foto tot cu ea. Mi-e dor de verile petrecute la Bran. Mi-e dor de Monopoly cu Vali:)). Mi-e dor de microbuzul lui Ionutz. Mi-e dor de Alin care manca non-stop :)). Mi-e dor de beci. Mi-e dor de scenete, de Moni Columbeanu, de Andreea Marin:)):)). Mi-e dor de Popovici cu barfele lui despre profesori si secretare. Mi-e dor de Sebesan cu glumele lui seci, dar si de melodiile lui geniale. Mi-e dor de parcul de langa scoala. Mi-e dor de super balul majoratului =)) noaptea cu talpile goale pe asfalt, cu oameni dubiosi in spatele nostru:)). Mi-e dor de zilele cand eram toate trei. Mi-e dor de visine. Mi-e dor de pizza. Mi-e dor de clatite. Mi-e dor de Pasti2010, si de lumea noastra vazuta sub forma de pietricele. Mi-e dor de JSU. Mi-e dor de ametita de Oana care si-a petrecut o seara la Urgente si ne-a adus in stare de soc pe toti. Mi-e dor de Andreea, matza mea si de rasul ei. Mi-e dor de pateul Alexandrei=)). Mi-e dor de caterinca pe care o faceam in fiecare secunda cu ele. Mi-e dor de camera 39. Mi-e dor de "bai ce sa fac, ca asta vrea sa ma violeze=)))))". Mi-e dor de Booha. Mi-e dor de Paty care nu stie sa inoate. Mi-e dor de Sibiu. Mi-e dor de petrecerea de Halloween pe care am dat-o la cabana. Mi-e dor de Redaaal:X. Mi-e dor de Răzvan, la infinit.
Mi-e dor de toti cei pe care nu i-am mai vazut de foarte mult timp. Si care imi lipsesc fiecare secunda din fiecare zi.


Regrets.


Cu cât trece timpul cu atât începe să îmi fie mai dor şi mai dor de tot ce era frumos odată. Fiecare lucru, fiecare poză...îmi aduc aminte de vremurile de altă dată, de toate lucrurile frumoase pe care le făceam împreună. Doar noi, şi cerul!
Dar ne-am maturizat. Eu m-am maturizat. Am început să îmi fac prieteni noi....să îi pierd, ca mai apoi unii să îmi redevină prieteni :D. E grea toată oscilaţia asta între fericire absolută şi confuzie, tristeţe. Am devenit mult prea sensibilă. Totul mă supară. (Mă întristez când văd că nu sună, sau când e trist, sau când se uită nu ştiu cum,....) . Câteodată stau şi mă gândesc cum s-a ajuns aici, cum mai fac faţă, cum să ies, cum să fie totul bine pentru fiecare din noi. Uneori dau greşi. Ajung la concluzii total greşite, iar apoi regret. Dar merg mai departe cu un bagaj tot mai greu. Fiecare regret îşi găseşte locul în bagaj. Totul până într-o zi când nu o să mai fiu în stare să îl duc. Şi îl voi abandona în urmă, nu îmi va mai păsa de nimic. O voi lua de la capăt, fără niciun regret.

joi, 3 martie 2011

. . .






Do you remember? I was here when the others were not. But it doesn't matter now.






marți, 1 februarie 2011

I'm not anymore who I used to be

Ne pierdem în cuvinte complicate aruncate cu greaţă din interiorul nostru, încercăm să dăm drumul unor zâmbete ironice de care nici măcar nu suntem siguri că ne aparţin, ne afundăm în problemele altora, încercând să părem că ne pasă. Dăm sfaturi care mai degrabă ar putea fi numite critici, doar de dragul de a purta încă o discuţie apăsătoare în contradictoriu. Dar de fapt porţi doar tu un discurs perfid care îmi zdruncină minţile, deja ruinate de alcoolul îmbibat într-o bucată de vată şi ars, ca într-un experiment de laborator. Se degajă nimic, doar un iz de felomie triumfă în atmosfera încinsă a micului laborator din mintea mea.
Mi-e deja mult prea cald. Alerg în gol, încercând în acelaşi timp să ma eliberez de tot ce am pe mine, de haine, de piele, de gânduri, de sentimente, de mine. Pista pe care am început să alerg nu se mai sfârşeşte. În capătul ei se presupune că ar fi trebuit să nu mai simt nimic. Căldura se încăpăţânează să evolueze. Devine tot mai insuportabilă. Mă panichez. Ce mai dau jos? Ce mai las în urmă? ( Nu realizez însa că nu mai am nimic, nimic de pierdut ). Pista îşi găseşte în sfârşit capătul, şi odată ajunsă acolo nu mai simt într-adevăr nimic, nu mai am ce să simt, am fost forţată să mă degajez de tot.
Toată această cursă infernală a fost dată pentru a mia oara de mintea mea. Câştigător a ieşit el. Ca întotdeauna. Nu mai pot să lupt din nou, fiindcă nu mai am interfaţă, nu mai am nimic ce m-ar putea proteja. Mă retrag!

joi, 20 ianuarie 2011

luni, 3 ianuarie 2011

part of my time.2.

...special summer moments







duminică, 2 ianuarie 2011

luni, 27 decembrie 2010

I'm the one who matter?

La naiba, ninge din nou. De fiecare dată când a nins s-a întâmplat ceva ciudat. De data asta ninsoarea a venit mai hotărâtă ca niciodată, parcă cu gânduri de răzbunare, se aşterne încet, molcom ca şi când ar vrea să pună stăpânire pe sufletul meu plin de cicatrici, şi să îl omoare odată pentru totdeauna. Probabil pentru a scurta chinul pe timp îndelungat. Dar totuşi este necruţătoare şi nemiloasă aspirând la o moarte lentă, şi foarte dureroasă.

Da, sunt la pământ, am decăzut. Si nimic nu mai contează acum, poate doar MP3-ul căruia i-a cedat şi lui bateria, telefonul, care de mult timp a uitat să mai sune, poate şi el s-a săturat, nu îşi mai simte sensul, creionul... si o foaie tocită de atâtea ştersături din agenda mea. Până nici ele nu mai sunt ineresate să funcţioneze pentru mine, îşi fac datoria pentru a nu fi concediate, la fel ca un muncitor care se duce plictisit în fiecare zi la servici, şi se întreabă: "de ce trebuie să merg şi mâine ? "

M-am săturat, mă depăşeşte din nou situatia asta. M-am plictisit să scriu mesaje, ca apoi să le arunc în Drafts, neavând curaj parcă să le mai trimit. M-am saturat sa nu se intample totul asa cum mi-am propus, sau macar cum era stabilit.

Probabil va mai trece ceva timp.


miercuri, 22 decembrie 2010

TodayImissu!









don't you miss me the way I miss you

luni, 20 decembrie 2010

De ce ne este frică de lucrurile pe care le iubim?


Ne este frică fiindcă suntem oameni, ne-am născut cu asta şi suntem blestemaţi să o ducem mai departe, copiilor, prietenilor, tuturor celor cu care avem tangenţă. Ne este frică de toate lucrurile care ne înconjoară. Ne e frică de situaţii, ne e frică de iubire, ne e frică de persoane dragi, ne e frică de clovni, ne e frică de eşec, ne e frică de...de nimic.
De ce îi este frică unui copil sa prindă un fluture în mâini? Chiar dacă este fascinat de culorile lui, uluitoare, şi este atât de plăpând? Îi este frică deoarece nu vrea să îi ia viaţa, atingându-l.
Ne este frică să intrăm într-o luptă, nu neapărat că nu am fi îndeajuns de curajoşi, sau de puternici, ci ne temem că vom pierde adversarul, şi nu vom mai avea cu cine lupta.
Ne este frică să ne implicăm în ceva, chiar dacă este visul nostru de-o viaţă. Doar pentru că nu am învăţat încă sa pierdem, ne înspăimântă eşecul. Chiar dacă suntem conştienţi că este şansa noastră, una la un milion să facem acel ceva, chiar dacă toată lumea are încredere că totul va fi bine, şi vom face faţă. Dar ne este teamă, poate şi pentru că vom pierde încrederea celor din jur. Şi renunţăm.
La fel îi este teamă şi unui copil de Moş Crăciun. Este convins că Moş Crăciun este un batrânel bun şi prietenos, care o să îi aducă probabil tot ce şi-a dorit. Dar plânge când este chemat să îi spună o poezie. Se teme probabil din cauză că deşi îl vede în faţa lui, ştie că va trebui de îndată să plece, şi iar este nevoit să aştepte un an de zile pentru a-l revedea.
Exact aşa stă treaba şi cu iubirea. Ne temem să iubim, ne temem să recunoaştem că iubim, tocmai pentru că ne este teamă ca nu din nou să fie persoana nepotrivită, sau pentru că şi ea ca toate celelalte persoane dragi, va trebui să plece.
Întotdeauna ne va fi teamă de lucrurile care ne fac fericiţi.

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Indeed!

(mulţumesc de poză, R.)

Gol, tăcere, neputinţă, sentimente....şi niciun antidot. Nimic care să şteargă agonia ce-mi străpunge sufletul, fără pic de ezitare. Totul dispare, făcându-mă să mă simt un gol fără ambalaj, fără nicio folie protectoare. De fapt ar fi ciudat: un nimic protejat de ceva. N-ai ce proteja, n-ai cu ce proteja. În astfel de situaţii dispar până şi eventualele materiale protectoare. Sec.
Ce degradare. Sufletul îşi pierde în fiecare secundă câte o fărâmă din el, atent desprinsă, dupa un algoritm bine gândit. Fiecare bucăţică atrage după ea caracteristicile câştigate cu greu în timp. Încrederea, orgoliul, ataşamentul, gelozia, tăria de caracter... Pleacă toate speriate de zbuciumul interior, de prea multe cutremure declanşate intenţionat.
Încă îmi mai umbli himeric prin vene, făcându-mă să caut în zadar bucăţelele pierdute din suflet, şi răspunsurile tuturor întrebărilor retorice care îmi distrug conştiinţa tot mai aprig. Aceste răspunsuri îmi răsună demonic, ca nişte ecouri, în mintea deja infectată de noile vicii. Dar parcă vin codate înspre mine, nu sunt capabilă să îl decodez pe niciunul. Mă simt din nou inutilă, impasibilă, ipohondră... . Tresar ca dintr-un coşmar gândindu-mă din nou la .... la nimic.
Şi totuşi, ce se petrece în momentul de faţă cu noi ?


duminică, 14 noiembrie 2010

Cross over.


Like a good friend said : " Why when we fall in love with someone, this person is either your best friend, and nothing more, or is not the right person for you?"



Oamenii vin, pleacă, se întorc sau nu se mai întorc niciodata. Intră în viaţa ta, îşi lasă amprenta, care de multe ori e un gol imens, şi se fac nevăzuţi. De aceea mereu îţi este frică să te ataşezi de oameni fiindcă te îngrozeşte gândul că şi aceştia vor pleca, la fel ca de fiecare dată.
Nu îmi place să mă repet, însă o voi face-o. Poate e din cauza orgoliului. Tatonează întâi terenul, din umbră, iar abia apoi acţionează. Se consideră infailibili, însă când sunt puşi să dea explicaţii, au un discurs sacadat, care le descoperă de cele mai multe ori intenţiile. Declamă cavernuos că nu le pasă, şi încearcă să tachineze persoana cu care poartă dialogul.
Oare această trudă prostească pentru orgoliu este un test pentru celălalt suflet, să îi verifice loialitatea? Însă răspunsul nu apare de nicăieri, se pierde în atmosferă, de parcă nici nu ar avea dreptul să existe,. De parcă nu a-i avea dreptul să îl afli.
Dar nu bagi nimic de seamă. Ştergi totul înainte să fi auzit sau observat ceva. Eşti sigur pe instinctele tale, şi ai încredere că nici de data asta nu vei greşi. La final, tot ca tine va fi!.



marți, 26 octombrie 2010

Scris de ariana16.


"Orgoliul, un defect plin de calitati!



Orgoliile. Cat de important este orgoliul unui om pentru a crea adevarate uragane in relatiile interumane? Fiecare om are orgoliu, si cateodata acesta ne poate salva dintr-o groaza de situatii fara iesire. Dar atunci cand incerci sa iti masori orgoliul cu celalalt, intotdeauna ies scantei.

Ce este orgoliul?
Daca stam sa luam in considerare definitia data de dictionarul explicativ, aceasta ar suna cam asa: „Orgoliu = Parere foarte buna, adesea exagerata si nejustificata, despre sine insusi, despre valoarea si importanta sa sociala; ingamfare, vanitate, suficienta, trufie.” Dupa cum bine putem observa si din definitie, orgoliu capata lejer nuante negative. Cu toate acestea daca spui despre o persoana ca este orgolioasa, aceasta tinde mai repede sa o ia ca pe un compliment, decat ca pe o insulta. Si asta deoarece orgoliul presupune putere si verticalitate. O persoana orgolioasa este o persoana increzatoare, mandra, puternica, bine infipta cu picioarele pe pamant.

Prea multa putere deranjeaza?
De foarte multe ori insa, prea multa putere strica. Inca din cele mai vechi timpuri, persoanele care deveaneau prea puternice reprezentau un pericol pentru ceilalti si de aceea erau anihilati. Aceasi lucru, dar binenteles, la alt nivel, se intampla si in ziua de azi. Persoanele foarte orgolioase, sunt puternice, fiind puternice devin un pericol si se incearca infrangerea lor.

La ce se ajunge?
Ce se intampla cand doua persoane la fel de orgolioasa intra in conflict? Va spun eu, se lasa cu scanteie si cu fulgere. O persoana orgolioasa este si o persoana foarte incapatanata care nu accepta alte pareri decat pe ale sale. De aici se ajunge la un conflict. Cel mai destept cedeaza. Insa cand lupta se da intre persoane egale, cine cedeaza?

Finalul
Cand fortele sunt egale, nu prea sunt sanse ca cineva sa iasa invingator. Se ajunge astfel la remiza. Batalia nu este castigata, este doar amanata. Orgoliile nesatioase se vor intalni data viitoare pentru a doua runda. Conflicte vor mai fi, fara final la fel ca si orgoliile nemasarute care se vor hrani doar din aceste confruntari amanate la nesfarstit.

Ce se poate face?
Ce poti face in aceasta situatie? Cel mai bine ar fi sa iti tii sub control acest orgoliu. Orice om il are, o repet, dar important este cantitatea care salasluieste in el. Ideal este sa fii temperat. Un om perfect (daca exista asa ceva) este un om echilibrat si intelept. Foloseste-ti astfel orgoliu in avantajul tau, pentru a gasi solutii pozitive. Nu-l lasa sa iti scape din frau, pentru ca o sa ajunga sa te manance pe interior pana cand nu o sa mai ramana nimic din tine decat ura si invidie."




Asa cu dedicatie ca sa se simta bine. Pisi. :))

miercuri, 29 septembrie 2010

Azi fără



Ce senzaţie ai avut când ai intrat stingher în camera aia mare şi totul era atât de monoton si de straniu? Aşa-i că oglinda aia ciudată te-a facut să vezi altfel lumea? Cu fiecare pas pe care îl făceai erai mai dependent de ea. Nu puteai să îţi întorci privirea. Erai aţintit către ea. Formele-i infailibile stârneau în tine o dorinţă de a continuă, de a mari pasul spre a o atinge. Erai hipnotizat de frumuseţea sa îmbietoare, gândindu-te cât de important este acel pas. Dar habar nu aveai cu ce te poate ajuta o oglindă, asezată fără înţeles într-un colţ de cameră neumblat. Mersul tău conciliant te dădea de gol că ai căzut şi de data asta în plasa pusă de alţii. Şi totuşi te-ai hazardat în a continua acest drum infinit până în faţa oglinzii.
Odată ajuns acolo, totul a explodat în tine. Părţi mici din tine au zburat precum zboară bucăţelele de hârtie arsă. Momentul în care ai atins-o a fost decisiv. A avut loc o transformare bruscă în jurul tău, urmată de câteva suspine de regret. Şi totuşi nu înţelegi ce s-a întamplat. Ai acţionat mult prea maşinal, bazându-te pe instincte, având mult prea multă încredere în ele.
Când te-ai privit prima oară în oglindă, ţi s-a tăiat respiraţia, nu mai recunoşteai persoana, nu mai cunoşteai hainele, nici măcar gesturile disperate. Parcă cineva îţi sfâşiase inima din piept şi nu mai puteai simţi nimic, nici măcar regretul acela că ai luptat peste puterile tale pentru a ajunge în faţa unei oglinzi care te-a transpus într-un alt rol.
Simţeai însă că nu ţi-e bine acolo, privindu-te în oglindă ipohondru, pierdut, negăsindu-ţi locul.
Oglinda nu a făcut nimic altceva decât să îţi redea cât mai veridic posibil adevăratul Tu, omul care ai devenit datorită lor. Sordid :| .


Sting - Desert Rose by DeeaFatuk
Asculta mai multe audio diverse

sâmbătă, 18 septembrie 2010

E pentru că vă am pe voi.



Ştii ce? Nu îmi mai pasă de nimeni şi de nimic. Îi am pe ei şi îmi este de ajuns. Ei sunt cele mai minunate fiinţe ever şi nimeni niciodată nu va schimba asta. E cel mai drăguţ lucru să simţi că ai pe cineva care îţi este alături când ai nevoie şi te face să râzi când eşti supărat, şi într'adevăr îi pasă de tine, fără să pretindă ceva în schimb. Le mulţumesc că îmi ascultă în fiecare zi supărările şi bucuriile, şi că-mi sunt aproape . C,C,R si V ♥♥.