Cu cât trece timpul cu atât începe să îmi fie mai dor şi mai dor de tot ce era frumos odată. Fiecare lucru, fiecare poză...îmi aduc aminte de vremurile de altă dată, de toate lucrurile frumoase pe care le făceam împreună. Doar noi, şi cerul!
Dar ne-am maturizat. Eu m-am maturizat. Am început să îmi fac prieteni noi....să îi pierd, ca mai apoi unii să îmi redevină prieteni :D. E grea toată oscilaţia asta între fericire absolută şi confuzie, tristeţe. Am devenit mult prea sensibilă. Totul mă supară. (Mă întristez când văd că nu sună, sau când e trist, sau când se uită nu ştiu cum,....) . Câteodată stau şi mă gândesc cum s-a ajuns aici, cum mai fac faţă, cum să ies, cum să fie totul bine pentru fiecare din noi. Uneori dau greşi. Ajung la concluzii total greşite, iar apoi regret. Dar merg mai departe cu un bagaj tot mai greu. Fiecare regret îşi găseşte locul în bagaj. Totul până într-o zi când nu o să mai fiu în stare să îl duc. Şi îl voi abandona în urmă, nu îmi va mai păsa de nimic. O voi lua de la capăt, fără niciun regret.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu