Autumn

"A venit toamna. Acoperă-mi inima cu ceva. Cu umbra unui copac ... sau ... mai bine cu umbra ta." 

   Am început să cred în minuni, mai ales în minunile pe care toamna le aduce. Fiecare culoare, fiecare nuanță care apare de la o zi la alta aduce un plus de fericire, de căldură, de melancolie. Stau în camera mică și călduroasă și privesc pe geam. Copacul din față tocmai și-a pierdut și ultima frunză, de un galben palid. O văd acum plutind molcom și așternându-se, alături de gândurile mele, pe pământ, lângă celelalte sute și mii de frunze care au format un covor multicolor în jurul copacului.
   Aerul este încărcat de amintiri. Plutește în atmosferă un iz al copilăriei în care fiecare gând își găsește repede locul, ca într-un puzzle, pe covorul tocmai așternut. Amintirile îmi inundă mintea, amintirile mă copleșesc, scornind un gol imens în stomac, lăsând loc unor mici fluturi să zboare nestingheriți acolo. Odată cu toamna, fluturii au fost nevoiți să se refugieze undeva, și-au găsit repede locul, făcându-mă să nu am stare, să fiu în continuu în căutarea magie și a iubirii care m-ar putea stăpâni, și care să mă readucă cu picioarele pe pământ, privind înapoi în trecutul meu plin de culoare.
   Cana de ceai din care ies aburi cu aromă de scorțișoară, a rămas singura care nu mă lasă să uit ce am lăsat în urmă, și mai ales pe cine am lăsat, acolo, acasă.