Un ocean de sentimente imi inunda in momentul de fata mintea, si fiinta. Nu mai stiu exact ce simt. Extaz? Fericire? Nepasare? .... Ura??? Nu stiu, nu imi pot da seama, sunt prea multe; ma coplesesc.
O minte demonica ma indruma sa fiu insensibila la tot ce se petrece in jurul meu, fiindca nu merit sa ma consum degeaba, dar pot? Privesc cu placiditate totul in jurul meu, intrebandu-ma ce e de facut, insa prin fata mea mi se perinda imagini care imi aduc aminte ca sunt om, si ca sunt inconjurata de oameni, datorita carora toate ambiiile mi s-au materializat. Am reusit sa fac tot ce mi-am propis, simt ca toti pe care ii vreau sunt langa mine si sunt fericita. Insa asta nu este decat o parte a simtamantului meu foarte schimbator. Pe langa asta am impresia ca nu are rost sa imi arunc sufletul in jocul necrutator al vietii, ci trebuie sa mi-l pastrez, strans legat. Numai al meu ... nu si al altcuiva.
Ambiguu mi se pare totul in jurul meu. Prea confuz ma simt acum, nu mai stiu daca mai traiesc cu adevarat sau doar supravietuiesc intr-o lume fara suflet. Imi aud o voce care spune : Life is not easy and it will never be, but you've got friends and one of them is me. Nu mai realizez nimic. Nu inteleg destinatarul insa nici expeditorul, nu mai inteleg nimic, aud doar un ras cinic care imi da forta sa lupt cu tot.
E glasul pe care enigmatic,fara sa vrei,il auzi perceptibil in urma ta,pe cararile semanate de o
RăspundețiȘtergereprezenta inumana,care isi asterne pasii trepidant peste lumea,peste sufletul,......peste viata ta.
Fragmentul lui Şerban e din revista şcolii. Mi-a plăcut mult! Ah şi eu sunt Bianca din 9A:D ştii, colegă cu Maria. Că tot nu m-am prezentat.
RăspundețiȘtergere